joi, decembrie 31, 2009

Lege nr. 489/2006 din 28/12/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

Lege nr. 489/2006 din 28/12/2006

privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 11 din 08/01/2007

Actul a intrat in vigoare la data de 11 ianuarie 2007


Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrară convingerilor sale şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa ori neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.
Art. 2. - (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.
(2) Libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege şi constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 3. - (1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.
Art. 4. - Orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupare religioasă din România este liberă de a stabili şi menţine relaţii ecumenice şi frăţeşti cu alte persoane, culte sau grupări religioase şi cu organizaţiile intercreştine şi interreligioase, la nivel naţional şi internaţional.
Art. 5. - (1) Orice persoană are dreptul să îşi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi în structuri fără personalitate juridică.
(2) Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase.
(3) Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura asociaţională în care îşi manifestă credinţa religioasă: cult, asociaţie religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.
(4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.
Art. 6. - (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nicio procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă.
(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă.
(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi.

CAPITOLUL II
Cultele


SECŢIUNEA 1
Relaţiile dintre stat şi culte

Art. 7. - (1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
Art. 8. - (1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
(2) De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.
Art. 9. - (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4) Statul român, prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute atât parteneriate în domeniile de interes comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.
Art. 10. - (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.
(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.
(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii sociale.
(8) Autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.
Art. 11. - Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
Art. 12. - Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi respectarea destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale ori centrale se supun controlului statului.
Art. 13. - (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.
Art. 14. - (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.
(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.
(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4) Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.
Art. 15. - Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut ori iniţialele acestuia.
Art. 16. - (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.


SECŢIUNEA a 2-a
Recunoaşterea calităţii de cult

Art. 17. - (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.
(2) Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 18. - Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.
Art. 19. - (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Ministerul Culturii şi Cultelor înaintează Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse.
(2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele conţin prevederi contrare legii, acestea se restituie motivat spre completare sau modificare, iar termenul de soluţionare se prelungeşte corespunzător.
Art. 20. - (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi poate fi atacată în justiţie, conform legii.
(3) În caz de respingere a cererii, asociaţia religioasă poate solicita reluarea procedurii de recunoaştere a calităţii de cult, numai dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat temeiurile care au dus la soluţia de respingere.
(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.
Art. 21. - Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 22. - (1) Modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaştere, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor prezentei secţiuni, precum şi neemiterea acestora în termenele prevăzute pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.


SECŢIUNEA a 3-a
Personalul cultelor

Art. 23. - (1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea funcţiei de preot sau orice altă funcţie care presupune exercitarea atribuţiilor de preot fără autorizaţia sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se sancţionează potrivit legii penale.
Art. 24. - (1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
Art. 25. - Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi personalul monahal aparţinând cultelor recunoscute este scutit de îndeplinirea serviciului militar.
Art. 26. - (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul jurisdicţional.

________________________________________
Atacat prin Decizie nr. 640/2008 in data de 04 iulie 2008
Atacat prin Decizie nr. 797/2008 in data de 30 iulie 2008

SECŢIUNEA a 4-a
Patrimoniul cultelor

Art. 27. - (1) Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.
(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1940-1989, precum şi a celor preluate fără titlu.
Art. 28. - (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.
(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparţineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitirele existente în funcţiune.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cultelor mozaic şi musulman.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate.
(5) Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.
Art. 29. - (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii.
(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Art. 30. - Bunurile bisericeşti sau similare din străinătate, proprietate a statului român ori a cultelor din România, pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea celor interesaţi.
Art. 31. - (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.
(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenţii asupra patrimoniului cultului respectiv.
(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, potrivit dreptului comun.
(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit prevederilor prezentei legi sau al dizolvării, destinaţia patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.


SECŢIUNEA a 5-a
Învăţământul organizat de culte

Art. 32. - (1) În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.
(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii.
(3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.
(4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin.
Art. 33. - (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul, numărul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 34. - (1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de învăţământ pentru învăţământul teologic preuniversitar şi programele pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Ministerul Culturii şi Cultelor şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Pentru învăţământul superior, planurile şi programele de învăţământ se elaborează de instituţiile de învăţământ, cu acordul cultului respectiv, şi se aprobă de senatele universitare.
Art. 35. - (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic integrate în învăţământul de stat se recunoaşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.
(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se numeşte de către organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul didactic care predă religia în şcoli trebuie să îndeplinească prevederile Legii privind Statutul personalului didactic nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 36. - (1) În centrele de plasament organizate de instituţiile publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia religioasă a copiilor se face conform apartenenţei lor religioase.
(2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, educaţia religioasă a copiilor cărora nu li se cunoaşte religia se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în acest domeniu.
Art. 37. - Salarizarea personalului didactic şi administrativ din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, poate asigura o contribuţie la salariu, proporţional, în raport de numărul membrilor acestora.
Art. 38. - Echivalarea şi recunoaşterea diplomelor şi a certificatelor de studii teologice obţinute în străinătate se fac în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 39. - (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile, profilurile şi specializările, în condiţiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de învăţământ particular, confesional, organizate de cultele religioase se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.
(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional, în condiţiile legii.
(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică şi funcţională, potrivit statutelor şi canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de învăţământ.
(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau studenţi, indiferent de religie sau confesiune, garantându-se libertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau confesiuni.

CAPITOLUL III
Asociaţiile religioase

Art. 40. - (1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.
(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.
Art. 41. - (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociaţiei religioase, care nu poate fi identică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase recunoscute, datele de identificare şi semnăturile asociaţilor, sediul, patrimoniul iniţial, de cel puţin două salarii brute pe economie, alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum şi primele organe de conducere;
b) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei religioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile membrilor, principalele activităţi pe care asociaţia religioasă înţelege să le desfăşoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale, alte prevederi specifice asociaţiei religioase respective;
c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;
d) avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor;
e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de Ministerul Justiţiei.
Art. 42. - (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.
(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase.
Art. 43. - Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit procedurii prevăzute la art. 41 şi 42.
Art. 44. - (1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător şi prevederile art. 10 alin. (2) şi ale art. 15, 16 şi 28.
Art. 45. - Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de instanţa competentă atunci când, prin activitatea sa, asociaţia religioasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori când asociaţia religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care s-a constituit.
Art. 46. - Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.
Art. 47. - (1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate cu reglementările legale privind asociaţiile şi fundaţiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase şi care doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociaţiei şi de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi de înregistrare în Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa aceleiaşi judecătorii, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 41.
(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conducere ale asociaţiei, arătându-se expres dorinţa transformării asociaţiei iniţiale în asociaţie religioasă.
(3) Judecătorul-delegat se va pronunţa atât asupra transformării asociaţiei, cât şi asupra înregistrării asociaţiei religioase, stabilind şi perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea unei credinţe religioase.
(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare şi se va adăuga perioadei de funcţionare a asociaţiei religioase, în vederea dobândirii calităţii de cult recunoscut.
Art. 48. - (1) În toate cererile şi acţiunile în justiţie privitoare la dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie religioasă, judecata se face cu prezenţa procurorului şi cu citarea reprezentantului Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă în cauzele privitoare la asociaţiile religioase pot fi atacate cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 49. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în anexă vor prezenta statutele şi codurile canonice Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru recunoaşterea lor.
(3) Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 50. - (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor recunoscute şi cu respectarea normelor legale privind transparenţa decizională.
(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a participa ca invitaţi la dezbaterea în Parlament şi în comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activitatea cultelor, de educaţie şi de învăţământ confesional, de asistenţă socială şi de patrimoniu naţional privind cultele.
Art. 51. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 178 din 4 august 1948, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR p. PRESEDINTELE SENATULUI,
BOGDAN OLTEANU DORU IOAN TARACILA


Bucureşti, 28 decembrie 2006.
Nr. 489.

ANEXĂ

LISTA
cultelor recunoscute în România

-------------------------------------------------------------------------
Nr.
crt. Denumirea cultului
-------------------------------------------------------------------------
1. BISERICA ORTODOXA ROMANA
2. EPISCOPIA ORTODOXA SARBA DE TIMISOARA
3. BISERICA ROMANO-CATOLICA
4. BISERICA ROMANA UNITA CU ROMA, GRECO-CATOLICA
5. ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
6. BISERICA CRESTINA RUSA DE RIT VECHI DIN ROMANIA
7. BISERICA REFORMATA DIN ROMANIA
8. BISERICA EVANGHELICA C.A. DIN ROMANIA
9. BISERICA EVANGHELICA LUTHERANA DIN ROMANIA
10. BISERICA UNITARIANA DIN TRANSILVANIA
11. UNIUNEA BISERICILOR CRESTINE BAPTISTE DIN ROMANIA
12. BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE DIN ROMANIA - UNIUNEA BISERICILOR
CRESTINE DUPA EVANGHELIE DIN ROMANIA
13. BISERICA EVANGHELICA ROMANA
14. UNIUNEA PENTICOSTALA - BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICA DIN ROMANIA
15. BISERICA CRESTINA ADVENTISTA DE ZIUA A SAPTEA DIN ROMANIA
16. FEDERATIA COMUNITATILOR EVREIESTI DIN ROMANIA
17. CULTUL MUSULMAN
18. ORGANIZATIA RELIGIOASA MARTORII LUI IEHOVA
-------------------------------------------------------------------------

joi, octombrie 01, 2009

Libertatea de asociere a cetatenilor in uniforma

Libertatea de asociere este un drept fundamental al tuturor persoanelor, pentru toate categoriile sau grupurile din societate.

În esenţă, „cetăţenii în uniformă” care îşi desfăşoară activitatea în domeniul apărării, ordini publice şi securității naţionale au aceleaşi drepturi universale ca toţi cetăţenii obişnuiţi, cu unele limitări sau restricţii în exercitare, diferenţiate de la ţară la ţară, îndeosebi în situaţii excepţionale.

Acest drept universal este stipulat în instrumentele juridice internaţionale şi regionale privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale, semnificative fiind prevederile art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.11 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art.5 şi 6 din Carta Socială Europeană revizuită, art.2 şi 9 din Convenţia nr.87 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Toate aceste reglementări sunt ratificate de România.

Referiri la libertatea de asociere sunt şi în Tratatul de Instituire a unei Constituţii pentru Europa (art.II – 72) sau în unele recomandări ori rezoluţii ale Adunării Parlamentare sau a altor organisme europene.

Din examinarea acestor instrumente juridice se desprind următoarele:

- orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică;
- nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie;
- exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora;
- în exercitarea acestor drepturi, pot fi impuse unele restrângeri membrilor forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat;
- garanţiile în exercitarea acestor drepturi de către persoanele din forţele armate şi poliţiei, precum şi eventualele restrângeri impuse acestora se stabilesc prin legislaţia naţională;
- exercitarea libertăţii de asociere şi a drepturilor conexe este reglementată, de regulă, pentru activitatea din cazărmi şi unităţi pe timpul stării de normalitate. Pe timpul misiunilor de luptă, crizelor, situaţiilor de urgenţă sau pe durata misiunilor internaţionale desfăşurate în alte ţări, pot interveni restrângeri sau limitări suplimentare;
- măsurile de restrângere sau limitare a exerciţiului libertăţii de asociere şi a drepturilor conexe trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care au determinat măsurile respective, să fie aplicate nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii;

Din cuprinsul unui studiu efectuat în 39 de ţări europene privind dreptul de asociere al membrilor forţelor armate, a reieşit că dreptul de asociere este garantat în forţele armate din 22 de ţări, însă nivelul de libertate acordat diferă de la ţară la ţară.

Dreptul de asociere al militarilor este refuzat însă în 17 ţări. Dreptul la negociere colectivă pentru militari este admis numai în 7 ţări.

Unele drepturi pot fi limitate, cum sunt: libertatea de conştiinţă şi religie; libertatatea de exprimare; dreptul la viaţă privată şi intimitate; dreptul de asociere, inclusiv de negociere a salariului; dreptul de a fi membri ai unor partide. De asemenea, pot fi impuse anumite restricţii la dreptul de asociere, dar acest drept nu poate fi abolit. Renunţarea la recrutarea generală în multe ţări a creat un moment critic.

Constituite legal, asociaţiile militare nu subminează lanţul de comandă, ordinea şi disciplina militară.

Aspectele particulare în exercitarea libertăţii de asociere, a cetăţenilor în uniformă din unele ţări, sunt: 

-garantarea dreptului prin legea naţională, dar neasigurarea ori împiedicarea de către autorităţi a exercitării lui; 
-existenţa unor asociaţii ale militarilor cu o vechime de peste 100 de ani; 
-constituirea de asociaţii ale diferiţilor pensionari ori a soţiilor unor ofiţeri; 
-nerecunoaşterea oficială de către autorităţi a asociaţiilor constituite, deşi funcţionează; 
-prezenţa unor lideri sindicali militari în autorităţile publice; 
-încheierea de acorduri între sindicatele cetăţenilor în uniformă sau între acestea şi sindicate civile; interzicerea dreptului la grevă sau a afilierii la alte sindicate; greutăţi în asigurarea independenţei financiare; 
-exemple de cazuri favorabile sindicatelor din jurisprudenţa unor ţări, etc.

În vederea exercitării libertăţii de asociere, în ţările europene se întâlnesc următoarele forme organizatorice: organizaţii sindicale; asociaţii profesionale, tehnico-ştiinţifice; organisme de reprezentare ori consultative, sau grupuri de lucru constituite pe lângă diferite eşaloane (unităţi, mari unităţi, categorii de forţe, ministere de profil).

În ceea ce priveşte situaţia din România, în Constituţia revizuită în anul 2003, la art.40 alin.(1) se precizează că „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.

Prevederile alin.(3) interzic însă membrilor activi ai armatei şi poliţiştilor să facă parte din partide politice. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se poate face numai prin lege şi numai dacă se impune în cazurile prevăzute la art.53.

Măsura de restrângere nu trebuie să aducă atingere dreptului sau libertăţii. De asemenea, la art.20 se stipulează că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”. Totodată, se precizează că în cazul existenţei unor neconcordanţe între pactele şi tratatele amintite şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia când dispoziţiile interne sunt mai favorabile.

Legea sindicatelor nr. 53/2003 nu permite personalului militar din MAp, MAI, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE, STS, SPP să se constituie în sindicate (art.41).

Principalele categorii de ,,cetăţeni în uniformă” din România sunt: cadrele militare active, funcţionarii publici civili cu statut special având grade profesionale echivalente gradelor militare, funcţionarii publici civili în uniformă.

Din prima categorie fac parte cadrele militare în activitate din armată, jandarmerie, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă (pompieri şi cadre de protecţie civilă) şi din serviciile de informaţii (SRI, SIE), de protecţie (SPP) şi de telecomunicaţii speciale (STS).

Acestor cadre militare le sunt aplicabile prevederile Legii nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările ulterioare şi cu unele diferenţieri prevăzute în legile specifice. Astfel, la art. 7 din Statutul cadrelor militare se stipulează că „îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele stabilite în Constituţia României, de legile ţării şi de prezentul statut. Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii”.

Prin statut, cadrelor militare în activitate le este interzis „să declare sau să participe la grevă” (art.28 lit.c.) şi să „participe la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical” (art.29 lit.y).

Totodată, le este permisă ,,constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-ştiinţific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu excepţia celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii şi disciplinei specifice instituţiei armatei, este permisă în condiţiile stabilite prin regulamentele militare.” (art.29 lit.e).

Referitor la asocierea militarilor în organizatii cu caracter profesional, tehnico-stiintific, cultural, sportiv si recreativ, caritabil nu exista interdictii specifice in statutele si regulamentele militare, motiv pentru care personalul militar activ si-a exercitat acest drept fie prin constituirea, fie prin aderarea la diferite asociatii ale aviatorilor si marinarilor, diplomatilor, medicilor, inginerilor ori juristilor militari; astfel de forme de organizare exista si pentru militarii in rezerva ori in retragere, ori pentru veteranii de razboi, unele din acestea militand pentru promovarea intereselor sociale ale categoriilor respective.

O altă dovadă a existenţei dreptului de asociere pe criterii profesionale este Asociaţia Consilierilor Juridici ,,Fidelis Legis” (http://www.ajura.ro, si http://www.asociatiafidelislegis.ro/ ) care s-a constituit prin liberă exprimare a voinţei de asociere a consilierilor juridici, în conformitate cu prevederile art. 9 şi 40 din Constituţia României, republicată, art. 5 şi 25 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, art. 7 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Asociaţia Consilierilor Juridici ,,Fidelis Legis” este organizaţia profesională şi ştiinţifică a consilierilor juridici ce activează în interesul persoanelor juridice de drept public şi privat, fiind persoană juridică român fără scop lucrativ, autonomă, apolitică, non-guvernamentală şi non-profit.

La nivel național, cadrele militare în rezervă și retragere din M.Ap.N. au ca asociație reprezentativă A.N.C.M.R.R (http://www.ancmrr.ro/), care are structuri asociative în toate cele 41 judeţe ale ţării. O parte din ofițerii M.Ap.N. au constituit Asociatia Ofiterilor in Rezerva din Romania, (http://asociatiaofiterilor.wixsite.com/acasa), organizatie membră a Confederatiei Interaliate a Ofiterilor in Rezerva (C.I.O.R.).

Expresie a libertăţii de asociere şi de religie cât și pentru a promova caritatea în Armată, au luat ființă în anul 2007 ,,Asociaţia de Prietenie a Militarilor Creştini din România-Cornelius” (http://asociatiacornelius.blogspot.ro) și ,,Asociaţia de Caritate din Armata României - Camarazii”( http://camaraziimilitari.ro  ).

Realizând realitatea asocierii, reprezentanţii a 11 structuri asociative din domeniul apărării, ca membrii fondatori, în data de 25 noiembrie 2009 au hotărât în cadrul unei adunări generale, constituirea ,,Federaţiei Militarilor din România (https://www.facebook.com/Federatia-Militarilor-din-Romania-1754846718125616)”, care are un componența sa: Asociaţia Naţională Democrată de luptă împotriva corupţiei, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din armele Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic - A.C.M.R.T.I.R.E., Fundaţia “Ordinul Militar din Romania”, Asociaţia Proiect ,,Semper Fidelis”, Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii -A.R.P.I.A, Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, Asociaţia de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat – A.S.P.M.D., Asociaţia ,,Columna Club”- ASCOL, Asociaţia Naţională a Paraşutiştilor din România ,,Condor”, Asociaţia ,,General Roland Pârlogeanu”, Medgidia, Fundaţia MCP (Mass Communication Power).

Se observă că potrivit statutului, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate nu au libertatea de asociere în sindicate şi nici dreptul de a declara grevă sau de a participa la grevă, deşi dispoziţiile constituţionale nu le interzic expres aceste drepturi.

În cadrul Ministerului Apărării s-au făcut propuneri pentru modificarea statutului cadrelor militare în sensul lărgirii libertăţii de asociere a cetăţenilor în uniformă care urmează să fie definitivate şi au fost înaintate spre aprobare.

În plus, se prevede expres ca personalul militar în activitate se poate constitui în asociaţii care să le reprezinte interesele economice (art. 32 din proiect) si ca asociaţiile socioprofesionale ale militarilor în activitate, înfiinţate la nivel local si central, constituie partenerul de dialog social, care îi reprezintă pe aceştia în relaţiile cu autorităţile statului, inclusiv cu Ministerul Apărării, pe probleme de ordin social, profesional sau în legătură cu acesta (art. 36 din proiect); proiectul noului statut al militarilor arată ca sunt considerate reprezentative asociaţiile socioprofesionale constituite pe corpuri de cadre sau mixte ori federaţiile formate din astfel de asociaţii, care au cel puţin 300 de membri, asociaţiile respective putând desfăşura activităţi specifice potrivit regulilor interne, pe baza mandatului acordat de membrii acestora, cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin al ministrului apărării.

Aceste noi reglementari ale statutului militarilor ar putea asigura, în măsura în care vor fi aprobate de legiuitor, libertatea de reuniune si de asociere paşnică a personalului profesionist al armatei, reprezentând un exemplu elocvent de armonizare a legislaţiei militare româneşti cu cea europeană.

Bineînţeles că în acest context, ar trebui avută în vedere şi amendarea Legii sindicatelor.
Din categoria funcţionarilor publici civili cu statut special având grade profesionale echivalente gradelor militare, ponderea o reprezintă poliţiştii, poliţiştii de frontieră, personalul în uniformă din aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative şi poliţiştii din unele servicii publice comunitare (permise şi înmatriculări vehicule, evidenţa populaţiei etc.).
Aceşti funcţionari publici se supun prevederilor statutului poliţistului aprobat prin Legea nr.360/2002.

La art.45 din statutul poliţistului se prevede că „poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii şi procesiuni cu caracter politic”.
Privind formele de asociere, la art.49 din acelaşi statut se stipulează că „se înfiinţează Corpul Naţional al Poliţiştilor (http://www.cnpromania.ro/ ) care promovează interesele poliţiştilor şi apără drepturile acestora”. Acest Corp constituit în anul 2004 este o formă de organizare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie pe criteriu profesional, autonomă, apolitică şi non profit, având o structură unitară şi reprezentare pe trei nivele: teritorial, departamental şi central. Regulamentul de organizare şi funcţionare este aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1305/2002 cu modificările ulterioare. Corpul respectiv nu are dreptul să declare sau să participe la grevă şi nici să se afilieze la sindicate.

Totodată, în anul 2005 a fost constituit şi funcţionează Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”(http://www.prolex.ro/ ), care a întreprins demersuri pentru afilierea la Consiliul Europei al Sindicatelor de Poliţie, din care mai fac parte sindicate ale poliţiştilor din 17 ţări europene, cu aproximativ 300.000 de membri. În acest scop, sindicatul respectiv în ziua de 27 octombrie 2006 a avut o şedinţă extraordinară la care au participat preşedintele şi secretarul general al CESP.

Expresie a libertăţii de asociere şi de religie este înfiinţarea în anul 2000 a Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din România (http://www.cparo.ro/ ).

Ofiţerii şi agenţii din sistemul administraţiei penitenciare, potrivit prevederilor art.35 din Legea nr.293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din ANP „au drept de asociere sindicală sau în alte organizaţii profesionale, precum şi la libertatea întrunirilor, în condiţiile legii”.

În ceea ce priveşte libertatea de asociere a altor funcţionari publici în uniformă (poliţişti comunitari, vameşi etc.) se aplică prevederile statutului funcţionarilor publici şi ale legilor de organizare şi funcţionare a instituţiilor respective. Ei se pot constitui în sindicate şi în alte forme de asociere.

Magistraţii care, potrivit statutului au o ţinută vestimentară obligatorie în instanţe, nu pot constitui decât asociaţii profesionale.

În data de 04.02.2010 a luat ființă Asociatia Natională a Magistratilor Pensionari din Romania (ANMPR), persoană juridică română, de drept privat, autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial si apolitică, in vederea apararii drepturilor si a promovarii intereselor economice, sociale ale magistratilor – judecatori, procurori si magistrati asistenti din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – pensionari. ANMPR se alătură unei alte asoțiații a magistraților, Asociatia Magistratilor din Romania (http://www.asociatia-magistratilor.ro/ ).

Din cele de mai sus reiese faptul că există diferenţe de abordare a problematicii libertăţii de asociere pentru cetăţenii români în uniformă.

Trebuie remarcat faptul că în ultimii ani s-au făcut paşi importanţi în acceptarea acestei libertăţi în legislaţia internă şi în diminuarea restrângerilor şi limitărilor.

Un mare pas înspre libertatea de asociere a fost realizat prin constituirea în baza Sentinței Civile nr. 83 din 18.08.2009 emisă de Judecătoria Sect. 1 București a Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (CMD) care este o organizație cu personalitate juridică, înscrisă în registrul persoanelor juridice în temeiul prevederilor Legii 54/2003, a sentinței judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti ce reunește, pe linia liberului consimțământ, cadre militare în rezervă, disponibilizate conform OG. nr. 7/1998 dar și a altor acte normative conjuncturale, alte cadre militare în rezervă și în retragere care aderă la statutul, scopul și obiectivele sindicatului (http://sindicatulcmd.blogspot.ro/).

Trebuie menţionat faptul că la nivel european nu există cerinţe de uniformitate în abordarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor europeni în uniformă şi că în atitudinea unor state membre se manifestă rezerve şi se insistă pe particularizări la specificul naţional. O primă etapă pentru România a fost adoptarea unui statut special pentru ofiţerii de informaţii, aprobat prin lege.

A doua etapă preconizată va fi modificarea Statutului cadrelor militare în sensul reducerii restricţiilor şi limitărilor. În acelaşi timp, se vor fundamenta şi elabora noi propuneri de îmbunătăţire a Statutului poliţistului şi a altor statute ale cetăţenilor în uniformă.

Cheia problemei o reprezintă armonizarea legislaţiei naţionale cu prevederile instrumentelor juridice internaţionale şi europene privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

Bibliografie:

marți, august 04, 2009

Circulatia in sensul giratoriu. Prevederi legale si practice privind intersectiile cu sens giratoriu


Prevederi legale  privind  intersectiile cu sens giratoriu:

Art. 54 din Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002

(1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Art. 57 alin.     (4)  din Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002  privind circulatia pe drumurile publice:

In intersectiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circula in interiorul acestora au prioritate fata de cele care urmeaza sa patrunda in intersectie.


Art. 135 din Hotararea nr. 1.391 din 4 octombrie 2006  pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice:

    Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii:

    d) cand urmeaza sa patrunda intr-o intersectie cu circulatie in sens giratoriu fata de cel care circula in interiorul acesteia;

Art. 142 
Hotararea nr. 1.391 din 4 octombrie 2006
Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:

    f) in intersectii, inclusiv cele cu circulatie in sens giratoriu, precum si in zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar in lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei;






Alte specificatii:

Intersecţiile în care circulaţia se desfăşoară în sens giratoriu sunt incluse în caregoriile de intersectii cu circulaţie dirijată.

În intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie.

Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în situaţia când urmează să pătrundă într-o intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu faţă de cel care circulă în interiorul acesteia

Intersecţiile cu sens giratoriu sunt intersecţii cu circulaţia dirijată unde se aplică regula "priorităţii de stânga" (in limbaj comun, expresie neregasita in legislatie).

Prin urmare, vehiculele care circulă în sensul giratoriu au prioritate faţă de cele care pătrund într-o astfel de intersecţie.

În intersecţiile cu sens giratoriu singurul indicator care îl găsim instalat este indicatorul cu aceeaşi semnificaţie „Intersecţie cu sens giratoriu”.

În situaţia când apar indicatoare de reglementare a priorităţii „Cedează trecerea”, „Oprire”, „Drum cu prioritate” intersecţia respectivă se transformă în intersecţie cu circulaţia dirijată de piaţă gen sens giratoriu.
























În  situaţia de faţă autocamionul şi motociclistul beneficiază de prioritate de trecere.

Dacă ne apropiem de o astfel de intersecţie şi dorim să virăm pe prima stradă la dreapta ( poziţia autoturismului), ne încadrăm cât mai aproape de acostament, semnalizăm dreapta, acordăm prioritate vehiculelor care circulă din partea stângă (motociclistului) după care executăm virajul la dreapta.

Dacă dorim să virăm pe cea de-a doua stradă (din poziţia autoturismului), ne încadrăm cât mai aproape de axul drumului, semnalizăm stânga, acordăm prioritate vehiculelor care circulă prin intersecţie din partea stânga şi ocolim prin dreapta insula, menţinând în funcţiune semnalul stânga(traseul marcat cu albastru).
După ce am trecut de axa penultimului drum unde dorim să virăm, semnalizăm dreapta (traseul marcat cu roşu) şi ne încadrăm pe banda de lângă axul drumului.

Dacă semnalizăm dreapta înainte de a trece de axul penultimului drum, cel care circulă pe drumul respectiv subînţelege că dorim să virăm la dreapta pe drumul care circulă şi poate să-şi continue deplasarea creând astfel premiza unui accident.


Adrese utile,  pe aceasta tema:

http://beranger.org/giratorii/
https://www.facebook.com/AMADriverEducation/videos/961410487227225/
- https://www.youtube.com/watch?v=NlMUAT6vL1s 
https://www.youtube.com/watch?v=rJJpAHwYUrE
http://www.romaniatv.net/cum-se-semnalizeaza-corect-in-sensul-giratoriu-vezi-de-ce-gresesti-in-fiecare-zi-video_174413.html
http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_410219/Legislatie-iesirea-dintr-un-sens-giratoriu.html
http://www.incepator.ro/practice/sens_giratoriu.asp
http://www.festina-lente.ro/circulatia-in-intersectia-cu-sens-giratoriu
https://www.pdc.ro/tv/circulatia-in-sensul-giratoriu-31
http://www.scoaladesoferitimisoara.ro/lectii/03_prioritatea.pdf
http://www.florianchiriches.3x.ro/sensul-giratoriu.html
http://www.trafictube.ro/invatam-circulatia-sensul-giratoriu/
http://www.codulrutier.ro/codul_rutier_reguli_de_circulatie_2.php
http://www.politisti.ro/topic/8889-reguli-intrare-in-sens-giratoriu/
http://www.politisti.ro/topic/347-cum-se-circula-intr-un-sens-giratoriu-reguli-privind-sensul-giratoriu/
http://www.lavirgil.ro/2009/08/cum-se-circula-in-sensul-giratoriu/
http://www.circulatiarutiera.ro/pregatire-examen/cursuri-legislatia-rutiera/4ro.htm
http://www.gds.ro/Local/2012-09-10/Totul+despre+giratorii/
http://chestionare.auto.ro/scoala_de_soferi_online/probe-la-examenul-auto/intersectie-cu-sens-giratoriu/
http://forum.softpedia.com/topic/391934-cum-se-circula-corect-in-sensul-giratoriu/

Chestionar

Care maşină are prioritate?




Raspunsuri:





marți, iulie 21, 2009

Constatarea amiabilă de accident (r1)

Incepand cu data de 1 iulie 2009, conducătorii auto din România au posibilitatea de a-şi soluţiona problemele survenite în urma implicării lor în accidente uşoare de circulaţie fără a mai apela la Poliţie, exclusiv prin intermediul societăţilor de asigurare auto, procedură utilizată în majoritatea statelor membre ale spaţiului economic european în cazul accidentelor rutiere soldate doar cu daune materiale minore.

Procedura se aplică numai când sunt îndeplinite concomitent următoarele condiţii:

• s-a produs un accident rutier doar cu pagube materiale (fără vătămări corporale);
• în care sunt implicate maximum două vehicule, care deţin RCA valabil la data producerii accidentului;
• accidentul are loc pe teritoriul României;
• nu a fost comisă o infracţiune prevăzută de Codul Rutier (conducere sub influenţa alcoolului, fără inspecţie tehnică periodică la zi, cu un autovehicul neînmatriculat sau având numere false etc).

Informaţii utile

Formularul trebuie depus la companiile de asigurări, care, în baza acestuia, vor elibera documentele necesare intrării în reparaţie a autovehiculelor.
Este important de precizat că depunerea formularului de către oricare dintre cei doi şoferi reprezintă avizare de daună şi, în consecinţă, asiguratorul este obligat să constate pagubele şi să stabilească vinovăţia.
Dacă formularele de constatare amiabilă sunt completate corect şi semnate de ambii şoferi, asiguratorului îi este interzis să-i trimită pe conducătorii auto la Poliţie pentru constatarea accidentului.
În cazurile în care se aplică constatul amiabil, se elimină atât amenzile, cât şi suspendarea permisului de conducere. În schimb, odată cu introducerea sistemului bonus-malus, preconizată pentru 2010, şoferul vinovat, care înregistrează daune pe poliţa sa RCA, va fi penalizat de asigurator prin majorarea tarifului de primă pentru anul următor, iar conducătorii auto fara daune vor beneficia de o reducere a acestor tarife.

Ce se întâmplă dacă şoferii şi asiguratorii nu se înţeleg?

Dacă asiguratorii RCA ai celor două vehicule implicate în accident nu cad de acord cu privire la cine este vinovat de producerea acestuia sau şoferii nu sunt de acord cu modul în care asiguratorii au stabilit vinovăţia, atunci cei care se consideră îndreptăţiţi să fie despăgubiţi trebuie să se adreseze instanţei de judecată, care va stabili respectiva vinovăţie. Şoferul nevinovat va fi despăgubit, normal, de către asiguratorul RCA al autovehiculului vinovat de producerea accidentului.

În cazul stabilirii unei culpe comune, fiecare şofer va fi despăgubit numai pentru partea de prejudiciu corespunzătoare procentului de culpă care s-a reţinut în sarcina celuilalt, fiecare conducător auto urmând să primească despăgubiri de la asiguratorul RCA al celuilalt conducător auto.

Dacă asiguratorul RCA al unuia dintre conducătorii auto implicaţi în accident refuză plata despăgubirilor, considerând că nu clientul său, ci celălalt şofer este vinovat de producerea accidentului, primul şofer trebuie să se adreseze, într-o primă fază, propriei companii de asigurări RCA pentru solicitarea medierii speţei într-o Comisie de Mediere specializată. Dacă răspunsul Comisiei de Mediere este nefavorabil, trebuie apelat la instanţa de judecată, cu acţiune în pretenţii împotriva asiguratorului şi a celuilalt conducător auto.

În formularul de constatare amiabilă de accident fiecare şofer scrie varianta sa referitoare la accident, apoi companiile de asigurări stabilesc vinovatul.

Completarea formularului de constatare amiabilă de accident începe cu localizarea accidentului, adică data la care s-a produs, ora, ţara şi locul. Apoi se completează rubrica “pagube materiale” la alte vehicule decât cele implicate în accident. Următorul pas în completarea formularului de constatare amiabilă de accident îl constituie rubrica “martori”. Aici trebuie trecute datele tuturor martorilor la accident, dacă aceştia există. Acestea trebuie scrise cu majuscule, lizibil şi apăsat. Martorii nu trebuie să fie rude cu persoanele implicate în accident (soţ, soţie, fin, angajat etc.). Conducătorii celor două vehicule implicate în accident completează împreună un singur formular de constatare amiabilă.

Formularul are două pagini autocopiative. Fiecare conducător completează corect şi complet una din secţiunile formularului (fie cea din dreapta, fie cea din stânga - intitulate Vehicul A şi Vehicul B). Secţiunile conţin datele de identificare personale ale deţinătorului poliţei de asigurare, ale conducătorului vehiculului, ale vehiculului şi cele din poliţa de asigurare de răspundere civilă auto.

De aceea e bine ca şoferii implicaţi în accident să aibă la îndemână documentele de identificare (carte de identitate, talonul maşinii, permisul de conducere şi poliţa RCA). De asemenea, este recomandabil ca fiecare dintre şoferi să verifice datele celuilalt pe baza actelor prezentate de acesta. Astfel se pot evita cazurile în care datele de identificare sunt scrise greşit sau chiar sunt furnizate intenţionat alte date (datele altei maşini, din altă poliţă RCA, din alt permis de conducere etc.).

Formularul de constatare amiabilă mai include şi un spaţiu comun pentru realizarea schiţei accidentului. Se desenează o singură schiţă de comun acord cu celălalt şofer implicat.După completarea formularului de constatare amiabilă fiecare conducător auto îşi păstrează câte o pagină. Şi copia şi originalul au aceeaşi valoare juridică.

Formularul de constatare amiabilă trebuie depus la asigurătorul propriu RCA în termen de 24 de ore de la producerea accidentului, asta în situaţia în care nici unul dintre şoferi nu doreşte plata unei despăgubiri ca urmare a incidentului produs.

Dacă unul dintre şoferi invocă pretenţii de despăgubiri (cel mai frecvent caz), atunci el trebuie să depună formularul la asigurătorul RCA al celuilalt autovehicul.

Practic, şoferul depune formularul la asigurătorul autovehiculului care crede el că a fost de vină în producerea accidentului. În cazul în care cei doi şoferi nu vor să completeze formularul pot merge la secţia de poliţie.

După depunerea formularului de constat amiabil, asigurătorul va elibera documentul de intrare în reparaţie a autovehiculului, va stabili vinovăţia şi va acorda despăgubirea.

Formularul ”constatare amiabila de accident”

Formularul ”constatare amiabila de accident” poate fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului pe teritoriul Romaniei numai daca:

-din accident au rezultat numai pagube materiale;
-in accident au fost implicate numai doua vehicule;
-nu se creeaza pagube materiale altei persoane decat celor doua vehicule implicate in accident;
-exista acordul de vointa al celor doi conducatori de vehicule, exprimat prin semnarea formularului

Completarea si semnarea formularului „ constatare amiabila de accident” nu reprezinta o recunoastere a raspunderii conducatorilor de vehicule, ci un cumul de elemente si fapte care contribuie la solutionarea dosarelor de dauna.

In situatia in care unul din autovehicule este stationat sau parcat, formularul poate fi completat si de catre proprietarul sau utilizatorul acestuia.

Conducatorul de vehicul care are pretentii de despagubire se va adresa asiguratorului la care este asigurat celalalt conducator de vehicul.

Formularul „ constatare amiabila de accident ” se depune la orice reprezentanta a asiguratorului sau societatii din domeniul asigurarilor. Odata cu depunerea formularului se elibereaza si documentul de introducere in reparatie a vehiculului. Asiguratul este obligat sa informeze „de indata” asiguratorul sau societatea de asigurare autorizata despre producerea accidentului de circulatie.

Conducatorii de vehicule implicati intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube materiale sunt obligati:

-sa scoata imediat vehiculele in afara partii carosabile ori, daca starea vehiculelor nu permite acest lucru, sa le deplaseze cat mai aproape de bordura sau acostament, semnalizandu-le prezenta;
-sa se prezinte la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs accidentul in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru intocmirea documentelor de constatare.

Se excepteaza de la aceste obligatii conducatorii vehiculelor care incheie o constatare amiabila de accident, in conditiile legii, conducatorul de vehicul care detine o asigurare facultativa de avarii auto, iar accidentul de circulatie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Aici formularul... file:///C:/Users/Romanian/Downloads/Formular-Constatare-amiabila-de-accident.pdf

marți, iunie 30, 2009

Regulament privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie

Ordin nr. 610/2006din 17/02/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 326 din 11/04/2006

Actul a intrat in vigoare la data de 11 aprilie 2006
Având în vedere dispoziţiile art. 29 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie, prevăzut în anexa la prezentul ordin.
Art. 2. - Dispoziţiile regulamentului prevăzut la art. 1 vor fi duse la îndeplinire de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul justiţiei,
Monica Luisa Macovei

Bucureşti, 17 februarie 2006.
Nr. 610/C.






















ANEXĂ

Ministerul Justiţiei
Regulament

privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 326 din 11/04/2006

Actul a intrat in vigoare la data de 11 aprilie 2006



Art. 1. - Asistenţa religioasă în locurile de detenţie va fi asigurată cu respectarea libertăţii de conştiinţă şi religie a persoanelor deţinute, precum şi a pluralismului religios, în condiţii nediscriminatorii.
Art. 2. - Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, va permite accesul în locurile de detenţie al preoţilor şi slujitorilor sau reprezentanţilor tuturor religiilor, pentru a răspunde nevoilor de asistenţă religioasă a deţinuţilor, fără deosebire de confesiunea acestora.
Art. 3. - În locurile de detenţie se vor asigura spaţii care să permită exercitarea libertăţii de credinţă de către persoanele deţinute, cu asistenţa preoţilor şi a slujitorilor sau reprezentanţilor cultelor ori asociaţiilor religioase a căror confesiune o împărtăşesc.
Art. 4. - (1) Nimeni nu este obligat să îşi declare confesiunea religioasă odată cu intrarea în locul de detenţie şi nici pe tot parcursul executării pedepsei privative de libertate.
(2) La intrarea în locul de detenţie sau pe toată perioada detenţiei, deţinuţii îşi pot exprima opţiunea de a participa la slujbele sau activităţile religioase ţinute de preotul ori de reprezentantul oricărui cult sau oricărei asociaţii religioase. Oricare persoană deţinută poate participa la slujbele sau activităţile religioase ţinute de preotul ori de reprezentantul oricărui cult religios sau oricărei asociaţii religioase.
Art. 5. - (1) Persoanele deţinute vor beneficia de asistenţă religioasă numai la cerere.
(2) Orice persoană deţinută este liberă să solicite asistenţă religioasă din partea unui preot sau slujitor al unei religii recunoscute, fie prin întrevederi personale, fie prin participarea la reuniuni cu scop religios.
(3) Solicitarea asistenţei religioase se poate face verbal şi poate fi adresată personalului încadrat în administraţia locului de detenţie, indiferent de rang. Acesta este obligat să aducă cererea la cunoştinţă directorului locului de detenţie sau funcţionarului special desemnat de directorul locului de detenţie, care nu poate fi preot sau slujitor ori reprezentant al vreunui cult religios sau al vreunei asociaţii religioase.
(4) Refuzul de a aproba acordarea asistenţei religioase unui deţinut se motivează în scris şi se comunică în termen de 5 zile deţinutului solicitant. Acesta poate contesta refuzul la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi la Ministerul Justiţiei.
Art. 6. - Este permis accesul în locurile de detenţie al preoţilor sau slujitorilor oricărui cult religios şi/sau al reprezentanţilor asociaţiilor religioase pentru activităţi care ţin de asistenţa religioasă, chiar dacă nu există cereri exprese din partea persoanelor deţinute.
Art. 7. - (1) Accesul în locurile de detenţie al preoţilor sau slujitorilor şi reprezentanţilor oricărui cult religios sau oricărei asociaţii religioase, pentru activităţi care ţin de asistenţa religioasă, este permis în următoarele condiţii: orice cult sau asociaţie religioasă care doreşte să desfăşoare activităţi în sistemul penitenciar poate adresa o solicitare în acest sens, în scris, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la care va anexa lista reprezentanţilor săi care vor intra în locurile de detenţie.
(2) Administraţia Naţională a Penitenciarelor are obligaţia de a răspunde în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
(3) Aprobarea este valabilă timp de un an de la data emiterii de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
(4) Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu poate interzice accesul preoţilor sau slujitorilor şi reprezentanţilor oricărui cult religios sau oricărei asociaţii religioase în sistemul penitenciar decât în situaţia în care demonstrează că prezenţa acestora pune în pericol real şi concret siguranţa locului de detenţie. Refuzul va fi comunicat solicitantului în scris, motivat, în termenul prevăzut la alin. (2), şi poate fi atacat de acesta în contencios administrativ.
Art. 8. - (1) Reprezentanţii oricărui cult religios sau oricărei asociaţii religioase, menţionaţi în lista prevăzută la art. 7, au acces liber în toate penitenciarele, spitalele penitenciare sau centrele pentru reeducarea minorilor.
(2) Dacă doreşte să desfăşoare programe ce presupun accesul regulat în unul sau mai multe locuri de detenţie, cultul sau asociaţia religioasă va stabili, împreună cu administraţia fiecărui loc de detenţie vizat, calendarul săptămânal sau lunar al activităţilor cu deţinuţii. Slujbele sau activităţile religioase pot avea loc cel mult o dată pe săptămână.
(3) Este interzisă imixtiunea administraţiei locului de detenţie în conţinutul programelor religioase.
(4) Reprezentanţii cultelor sau asociaţiilor religioase care au acces în sistemul penitenciar pot distribui direct deţinuţilor publicaţii religioase. Orice alte donaţii directe către deţinuţi sunt supuse controlului regulamentar cu privire la primirea pachetelor.
Art. 9. - (1) Prezenţa în locul de detenţie a preotului, slujitorului ori a reprezentantului oricărui cult religios sau oricărei asociaţii religioase va fi anunţată într-un mod accesibil şi din timp tuturor persoanelor deţinute.
(2) Deţinuţii care îşi exprimă dorinţa de a participa la acţiunile respective au dreptul de a se întâlni cu preoţii sau cu slujitorii ori reprezentanţii oricărui cult religios sau oricărei asociaţii religioase sau de a participa la slujbe ori ceremonii religioase organizate de aceştia fără nici un fel de restricţie din partea administraţiei penitenciare.
(3) Un eventual refuz din partea administraţiei penitenciare trebuie motivat în scris şi înmânat deţinutului în maximum 48 de ore. Acesta poate contesta refuzul la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi la Ministerul Justiţiei.
(4) Nici un angajat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau al altor autorităţi publice, precum şi nici un preot, slujitor sau reprezentant al altor culte ori asociaţii religioase nu poate asista la întâlnirile dintre preoţii, slujitorii ori reprezentanţii cultelor sau asociaţiilor religioase care desfăşoară activităţi cu deţinuţii decât la invitaţia scrisă a cultului sau asociaţiei religioase organizatoare.
(5) Personalul penitenciarelor va asigura numai supravegherea vizuală în cazul deţinuţilor cu comportament violent pe durata detenţiei.
Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

luni, iunie 15, 2009

Accident. Actiunea in regres a asiguratorului impotriva vinovatului este de natura comerciala

Accident.
Actiunea in regres a asiguratorului impotriva vinovatului este de natura comerciala
In Monitorul Oficial nr. 123 din 15 februarie 2008 a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XXIII/2007 prin care instanta suprema a admis recursul in interesul legii promovat de Procurorul General al Romaniei in dosarul nr. 699/C3/852/2006.

Recursul in interesul legii inaintat Inaltei Curtii a privit interpretarea articolului 2 din legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor.

Acest articol defineste activitatea de asigurare ca fiind "activitatea exercitata in sau din Romania, care desemneaza, in principal, oferirea, intermedierea, negocierea, incheierea de contracte de asigurare si reasigurare, incasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres si de recuperare, precum si investirea sau fructificarea fondurilor proprii si atrase prin activitatea desfasurata".

In practica instantelor judecatoresti, "activitatea de regres si de recuperare" in legatura cu definirea si caracteristicile activitatii de asigurari nu a primit o interpretare unitara, consecintele acestei interpretari fiind foarte importante din punctul de vedere al procedurii aplicabile.

Astfel, actiunea in regres exercitata de asigurator (societatea de asigurare) impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident a fost calificata de catre unele instante drept o actiune civila, avand in vedere calificarea dreptului la repararea prejudiciului ca fiind nascut in temeiul Codului Civil (art. 998 si 999). S-a argumentat ca nasterea acestui drept sub imperiul legii civile ar fi o caracteristica esentiala, ca atare inlaturandu-se caracterul comercial.

A doua interpretare, pe care si Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut-o ca fiind corecta, se bazeaza pe prezenta in Legea 32/2000 a "activitatii de regres" (avand trasaturile faptei de comert). S-a aratat ca actele de asigurare, chiar daca au caracter de fapte de comert numai pentru asigurator, sunt supuse legii comerciale pentru toti contractantii.

Pe de alta parte, rezumand rationamentul Inaltei Curti, caracterul comercial al unui astfel de litigiu este impus de principiul accesorialitatii. Mai concret, faptele civile dobandesc caracter comercial datorita stransei lor legaturi cu un fapt comercial, dreptul material civil fiind aplicabil intr-un litigiu comercial, fara sa il transforme intr-un litigiu civil.

Consecinta imediata a calificarii actiunii in regres drept o actiune comerciala si nu o actiune civila este ca asiguratorul este pus acum intr-o pozitie mult mai favorabila (in detrimentul persoanei culpabile care suporta actiunea in regres). Astfel, asiguratorul va beneficia de un regim probatoriu mai putin restrictiv si de caracterul executoriu al judecarii in fond (apelul nefiind suspensiv in actiunea comerciala).

Mai mult, pentru satisfacerea creantei sale, asiguratorul va avea la dispozitie un mecanism in plus - procedura concilierii (care este obligatorie in actiunea comerciala) si se va putea prevala si de curgerea de drept a dobanzilor (in principiu, chiar incepand de la momentul producerii prejudiciului) impotriva persoanei culpabile.