duminică, septembrie 26, 2010

Alinierea contractelor de credit la prevederile OUG 50/2010 - intrebari si raspunsuri


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a primit in ultimele zile multe sesizari legate de alinierea contractelor de credit la prevederile OUG 50/2010. Am selectat cele mai frecvente probleme reclamate de consumatori pentru a le clarifica.

Nu am primit actul aditional prin care creditorul trebuie sa alinieze contractul de credit la OUG 50/2010

Termenul acordat creditorilor pentru alinierea contractelor s-a incheiat. Obligatia de notificare a fost in sarcina exclusiva a creditorului, acesta trebuie sa demonstreze ca a depus toate diligentele sa informze clientii. Din acest moment, se vor aplica sanctiuni creditorilor care nu pot face dovada ca au transmis consumatorilor actele aditionale. Bancile care mai au contracte in derulare cu prevederi contrare OUG 50/2010 vor fi sanctionate.

Am primit actul aditional dar nu l-am semnat

Nu este obligatoriu sa semnati actul aditional de aliniere a contractului la prevederile OUG 50/2010 propus de banca. Prevederile OUG 50/2010 se aplica automat. Daca actul aditional contine clauze care exced cerintelor de aliniere la Ordonanta, sesizati CJPC.
Creditorul nu se poate prevala de acceptarea tacita pentru acele clauze din actele aditionale care nu au legatura cu alinierea contractului la OUG 50/2010. Nu aveti, conform OUG 50/2010, un termen limita de contestare a actelor aditionale, dar e preferabil sa o faceti cat mai repede, imediat ce banca incearca sa le puna in aplicare.


Am primit actul aditional, l-am semnat fara sa-i acord atentie si acum descopar ca mai multe clauze nu sunt conforme cu OUG 50/2010

Daca actul aditional pe care l-ati semnat era destinat alinierii contractului la prevederile OUG 50/2010, clauzele care nu sunt impuse de Ordonanta sunt nule de drept. Sesizati CJPC si daca se confirma ceea ce reclamati, se vor dispune masuri de aducere a contractului in conformitate cu prevederile legale.
Aveti o problema daca banca v-a propus spre semnare un act aditional de modificare a contractului la initiativa creditorului si nu unul de aliniere la OUG 50 (vezi mai jos o alta situatie sesizata). In acest caz, verificati daca banca a respectat procedura de notificare (informare cu 30 zile inainte, timp de gandire de 15 zile). Daca procedura nu a fost respectata, puteti contesta fara probleme actul aditional. 


Sursa http://www.anpc.gov.ro/anpc/index.php
Trimiteți un comentariu