luni, noiembrie 15, 2010

Ordonanţa nr. 121/1998 din 28/08/1998 privind răspunderea materială a militarilor

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Militarii sunt obligaţi să apere patrimoniul forţelor armate ale României.
Art. 2. - Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Art. 3. - Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar.
Art. 4. - Răspunderea materială este angajată atât pentru militarii care au fost însărcinaţi legal cu atribuţii privind formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, cât şi pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.
Art. 5. - Militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin.
Art. 6. - (1) Militarii nu răspund material:
a) pentru pierderile inerente produse în executarea misiunilor ori în procesul pregătirii pentru luptă, în activităţile de producţie şi gospodăreşti, care se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
b) pentru pagubele produse din cauze care nu puteau fi prevăzute şi înlăturate;
c) pentru pagubele generate de riscul normal al serviciului sau de forţa majoră;
d) pentru pagubele produse în executarea ordinului comandantului sau şefului unităţii, caz în care răspunderea materială revine acestuia.
(2) Se exceptează de la prevederile lit. d) militarii care, având posibilitatea de a înlătura parţial sau total urmările păgubitoare ale ordinului primit, nu au raportat în scris, în termen de 24 de ore sau la înapoierea din misiune şi nu au luat, din neglijenţă sau rea-credinţă, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu comandanţii sau cu şefii unităţilor.
Art. 7. - Prin termenul militari, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege: militari în termen, militari cu termen redus, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, elevi şi studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ, militari angajaţi pe bază de contract şi cadre militare.
Art. 8. - (1) Prin pregătire pentru luptă în cadrul Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege şi activităţile de serviciu operative.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) vor stabili prin ordin misiunile şi atribuţiile de serviciu care sunt considerate operative.
Art. 9. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 10. - Valorile pentru care se stabileşte răspunderea potrivit prezentei ordonanţe sunt cele aflate în proprietatea, administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a instituţiilor publice prevăzute la art. 2.

CAPITOLUL II
Răspunderea materială

Art. 11. - (1) În stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia publică păgubită.
(2) Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se stabileşte de instanţele judecătoreşti, potrivit legii penale.
Art. 12. - Răspunderea materială a militarilor este angajată în cazul producerii unor pagube, după cum urmează:
A. În sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceştia în propria gestiune, sau:
a) când, potrivit dispoziţiilor legale, atribuţiile au fost exercitate de un delegat al lor sau de o comisie şi se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului;
b) când au primit bunuri în cantităţi mai mici decât cele înscrise în documentele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare;
c) când nu au solicitat, în scris, asistenţă tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară.
B. În sarcina militarilor, pentru pagubele produse atunci când primesc, transportă, păstrează şi eliberează bunuri materiale şi valori, fără a avea calitatea de gestionari în înţelesul legii.
C. În sarcina comandanţilor sau şefilor unităţilor, când:
a) nu au asigurat gestionarilor, la solicitarea în scris a acestora, în cazurile prevăzute de lege, asistenţă tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea şi distribuirea bunurilor materiale şi a altor valori;
b) nu au luat măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor sesizate în scris de către gestionari;
c) s-au substituit gestionarilor în exercitarea atribuţiilor acestora;
d) au dat gestionarilor sau altor militari care răspund de bunuri materiale ordine ilegale sau greşite care au condus la producerea de pagube;
e) au rezultat pagube, ca urmare a nevalorificării drepturilor la despăgubiri pentru cauzarea de prejudicii;
f) pagubele au rezultat din neurmărirea unor sume cuvenite din orice cauză şi pentru care există titlu executoriu;
g) nu au luat măsuri de siguranţă necesare pentru păstrarea în bune condiţii a bunurilor materiale şi a altor valori.
D. În sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1).
E. În sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune.
Art. 13. - (1) Pentru pagubele produse unităţii militare în procesul pregătirii pentru luptă, militarii răspund material, în limita a trei solde lunare nete, calculate la data constatării pagubei.
(2) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare păgubite.
Art. 14. - (1) Membrii formaţiunilor de protecţie civilă, precum şi comandanţii formaţiunilor de pregătire premilitară a tineretului pentru apărare răspund material, în limita a trei salarii medii pe economie, pentru pagubele produse asupra materialelor aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, date în folosinţă pentru instruire şi pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.
(2) Salariul mediu pe economie ce se va lua în calcul la stabilirea răspunderii materiale este cel realizat în luna în care s-a constatat paguba.
(3) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare.
Art. 15. - (1) Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi militari, răspunderea materială a fiecăruia se stabileşte ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2) Când nu se poate determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea pagubei, răspunderea materială a militarilor implicaţi se stabileşte proporţional cu solda netă de la data constatării pagubei.
(3) În gestiunile în care manipularea bunurilor se face în colectiv sau în schimburi succesive, fără predarea gestiunii între schimburi, răspunderea materială se stabileşte proporţional cu timpul lucrat de fiecare gestionar de la ultima inventariere a bunurilor.
Art. 16. - Pagubele produse de militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ şi de elevii liceelor militare, prin pierderea şi degradarea bunurilor, ca urmare a folosirii lor în procesul pregătirii pentru luptă sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot fi date la scădere din evidenţa contabilă de comandantul sau şeful eşalonului superior al unităţii păgubite, dacă acesta apreciază, după o temeinică cercetare, că nu este cazul să se stabilească răspunderea materială. În această situaţie dispune sau, după caz, propune să fie scăzute din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 17. - În situaţia în care cheltuielile de cercetare, de stabilire a răspunderii materiale şi de recuperare a pagubelor produse de persoanele prevăzute la art. 16 depăşesc cuantumul pagubei efective, aceasta se scade din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 18. - Competenţa pentru aprobarea scăderii din evidenţa contabilă a pagubelor produse în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c), ale art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (3), art. 16 şi ale 17 se stabileşte prin instrucţiuni aprobate de conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 19. - În cazul constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului, răspund, în limita valorii pagubei de recuperat, militarii vinovaţi de:
a) nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau numirea în funcţia de gestionar, precum şi de neconstituire a garanţiilor de către gestionari;
b) neluarea măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a persoanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi gestionari în înţelesul legii, deşi li s-a adus la cunoştinţă, în scris şi motivat, că nu îşi îndeplinesc atribuţiile în mod corespunzător;
c) neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legii, dacă prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei;
d) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor de recuperare a pagubelor, prin constituirea ca parte civilă, neemiterea deciziei de imputare sau a altor măsuri asigurătorii;
e) nerespectarea oricărei atribuţii de serviciu, dacă, fără încălcarea acesteia, paguba nu s-ar fi produs.
Art. 20. - (1) Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie; dacă au primit bunuri care nu li se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptăţiţi, sunt obligaţi să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii.
(2) Contravaloarea bunurilor distribuite peste drepturile legale militarilor în termen, elevilor liceelor militare, elevilor şi studenţilor militari, precum şi minorilor din centrele de reeducare, arestaţilor preventiv şi condamnaţilor se recuperează de la cei din vina cărora s-a produs paguba.
Art. 21. - (1) Instituţiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să îi despăgubească pe militarii care au suferit din culpa unităţii un prejudiciu material în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare şi în legătură cu acestea.
(2) În cazul decesului militarului căruia i se cuvin despăgubiri, acestea vor fi acordate urmaşilor legali.
(3) Sumele plătite ca despăgubiri se vor recupera de la persoanele vinovate de producerea pagubei, în condiţiile prezentei ordonanţe.

CAPITOLUL III
Stabilirea şi recuperarea pagubelor

Art. 22. - (1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.
Art. 23. - (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
(2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
(3) În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare.
Art. 24. - (1) Răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii lor.
(2) Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate. În cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.
(3) Când persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) sunt cadre militare, militari angajaţi pe bază de contract sau salariaţi civili şi nu au fost de bună-credinţă, ele vor fi obligate la restituirea sumelor sau la plata contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate, dacă paguba a fost constatată în cel mult 3 ani de la data primirii sumelor, bunurilor ori a prestării serviciilor nedatorate.
(4) Termenele prevăzute de prezentul articol sunt termene de decădere.
Art. 25. - (1) Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizie de imputare.
(2) Decizia de imputare se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă şi constituie titlu executoriu.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), când în cauză este comandantul sau şeful unităţii, singur sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de comandantul sau şeful eşalonului superior.
(4) Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită şi se comunică în termen de cel mult 15 zile celui obligat la plată.
(5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent în soluţionarea contestaţiei.
(6) Proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.
Art. 26. - Acoperirea pagubelor, precum şi restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se fac prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză. În acest caz angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia.
Art. 27. - (1) Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 se reţin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi băneşti ale celor în cauză, în condiţiile legii, începând cu prima soldă sau salariu al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din solda lunară netă sau din salariul net, fără a se putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri, jumătate din aceste drepturi, cu excepţia cazurilor în care prin lege se stabileşte altfel.
(3) Până la rămânerea definitivă a titlurilor executorii, sumele reţinute în baza acestora se depun de către organul financiar al unităţii militare păgubite într-un cont separat, la bancă sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la alegerea persoanei obligate la plată.
Art. 28. - Acoperirea pagubelor stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe se poate face şi prin depunerea în natură a bunurilor ori de câte ori paguba nu este urmarea unei infracţiuni, în următoarele condiţii:
a) bunurile să fie identice şi să corespundă calitativ;
b) să fie procurate cu acte legale;
c) să fie predate unităţii la care s-a constatat paguba.
Art. 29. - Comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare ori al cărei organ financiar a primit angajamentul de plată, precum şi comandantul sau şeful eşalonului superior, atunci când constată că imputaţia este total sau parţial neîntemeiată ori nelegală, poate să o anuleze sau să o reducă, în termen de cel mult 3 ani, printr-o altă decizie, dacă între timp nu s-a pronunţat o hotărâre asupra contestaţiei făcute împotriva deciziei de imputare sau angajamentului de plată.

CAPITOLUL IV
Căile de atac

Art. 30. - (1) Persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată.
(2) Contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.
(3) Verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.
(4) Hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză.
Art. 31. - (1) Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.
(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.
(3) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor soluţionează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
(4) Hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se consideră definitivă şi se comunică unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunţare.
Art. 32. - (1) Comisiile de jurisdicţie a imputaţiilor se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza ordinului conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 2, fiind formate din 3-7 membri.
(2) Aceste comisii funcţionează în complete compuse din 3 membri, din care unul va fi în mod obligatoriu ofiţer de justiţie sau licenţiat în ştiinţe juridice.
Art. 33. - (1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.
(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.
Art. 34. - După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen.
Art. 35. - (1) Hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunţat, la cererea militarilor interesaţi, a comandanţilor sau şefilor unităţilor ori a şefilor organelor de control financiar de gestiune, când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Cererea de revizuire se face în cel mult 30 de zile de la data când persoanele interesate au luat cunoştinţă de actele sau faptele care constituie motivul revizuirii şi se depune la unitatea care are în evidenţă debitul. Unitatea este obligată să înainteze cererea de revizuire la organul competent să o soluţioneze în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(3) Hotărârea asupra cererii de revizuire se pronunţă în cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia la organul competent să o soluţioneze şi se comunică în cel mult 15 zile unităţii care are în evidenţă debitul şi celor în cauză.
Art. 36. - Dacă pentru paguba produsă s-au stabilit răspunderi materiale în sarcina mai multor persoane, de cererea introdusă de una dintre ele în exercitarea căilor de atac vor beneficia, potrivit cu ceea ce va rezulta privitor la situaţia fiecăreia, şi persoanele care nu au făcut cerere.
Art. 37. - La soluţionarea contestaţiilor şi a cererilor de revizuire de către comandanţi sau şefi de unitate ori de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor, persoanele obligate la plată pot fi citate când ele solicită aceasta în mod expres, precum şi în cazurile complexe.
Art. 38. - (1) La soluţionarea cauzelor de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, persoanele obligate la plată vor fi citate.
(2) Soluţionarea cauzelor se poate face atât la sediul comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, cât şi la sediul unităţii păgubite.
(3) După deschiderea şedinţei, preşedintele comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor constată dacă sunt ori nu motive de recuzare cu privire la membrii completului, după care dispune citirea sau prezentarea rezumativă a documentelor din dosar şi dă cuvântul persoanelor în cauză prezente. Declaraţiile acestora se consemnează separat, sub semnătură. Pentru stabilirea adevărului, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor va folosi toate mijloacele de probă admise de lege.
(4) Când persoanele citate nu se pot prezenta din motive temeinic justificate ori procedura nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată fixat sau din alte motive obiective, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor amână cauza pentru un nou termen, întocmind de fiecare dată o încheiere în care va preciza motivul amânării.
Art. 39. - (1) Comandanţii sau şefii unităţilor, comisiile de soluţionare a contestaţiilor, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, pronunţându-se asupra cauzelor, hotărăsc admiterea parţială sau totală, respingerea contestaţiei, a plângerii sau a cererii de revizuire, după caz.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, cu ocazia soluţionării cauzelor, are dreptul să propună darea la scădere din evidenţa contabilă a pagubelor pentru care nu se stabileşte răspunderea materială potrivit prezentei ordonanţe.
Art. 40. - Comandanţii sau şefii unităţilor ori comisiile de soluţionare a contestaţiilor, plângerilor şi cererilor de revizuire, la cererea celor în cauză şi pentru motive întemeiate, pot hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plată, până la soluţionarea cauzei.
Art. 41. - Persoanele citate ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de prezenta ordonanţă au dreptul la restituirea cheltuielilor de cazare şi transport pe care le-au suportat pentru deplasarea lor în faţa comandantului sau şefului unităţii ori a comisiei competente, în cazul în care au fost exonerate total sau parţial de plata sumei imputate. Restituirea cheltuielilor se face de către unitatea din care face parte persoana respectivă, pe baza dispoziţiei date de comandantul sau şeful acesteia ori de comisia care a soluţionat cauza.
Art. 42. - (1) Persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 şi 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac.
(2) Cererea de repunere în termen se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii ori de comisia care nu a fost sesizată în termen.
Art. 43. - În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

CAPITOLUL V
Dispoziţii speciale

Art. 44. - Dacă paguba produsă de persoanele prevăzute la art. 7, 9 şi 14 este urmarea unei infracţiuni, dosarul cercetării administrative se trimite parchetului militar competent pentru a lua măsurile legale.
Art. 45. - Când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau deşi a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, iar parchetul militar a dispus clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, actul de soluţionare se comunică unităţii militare de la care s-a primit sesizarea, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Art. 46. - (1) Dacă instanţa de judecată pronunţă achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, precum şi în cazul când există autoritate de lucru judecat, unitatea militară stabileşte răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2) În celelalte cazuri de achitare ori de încetare a procesului-penal, instanţa judecătorească se pronunţă şi asupra acţiunii civile.
(3) În cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru motivul că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de cel în cauză, nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nu vor fi stabilite răspunderi materiale.
Art. 47. - Când militarii sunt trecuţi în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajaţi încetează ori când personalul civil nu mai este încadrat în unităţi militare, unităţile militare care au în evidenţă debite din imputaţii definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare în raza cărora domiciliază debitorii. Confirmarea de către aceste organe a primirii titlului executoriu constituie actul pe baza căruia creanţa se scade din evidenţa contabilă a unităţii care a transmis titlul executoriu.
Art. 48. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2 emit instrucţiuni pe baza şi în executarea acesteia.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2, în termenul menţionat la alineatul precedent, cu avizul Ministerului Finanţelor, elaborează instrucţiuni care stabilesc regulile de scădere a bunurilor materiale consumate sau uzate în procesul pregătirii pentru luptă sau în alte activităţi, declasarea şi casarea materialelor, scăderea pierderilor din rebuturi, precum şi scăzămintele procentuale pentru pierderile determinate de perisabilităţi, transport, depozitare, conservare, manipulare, transformare şi modul în care se aplică aceste scăzăminte.

CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 49. - Pentru pagubele produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, stabilirea răspunderii materiale a persoanelor vinovate, precum şi recuperarea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se fac potrivit prevederilor legale în vigoare la data producerii pagubei.
Art. 50. - Evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora.
Art. 51. - În situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile.
Art. 52. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
(2) Pe aceeaşi dată Decretul nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 63 din 5 iulie 1976, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE

Contrasemnează:
───────────────
Ministru de stat,
ministrul apărării naţionale,
Victor Babiuc
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
general de divizie
Vasile Lupu
p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
general de divizie
Alexandru Tănăsescu
Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
Anghel Andreescu
p. Directorul Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale,
colonel inginer
Mircea Anghel
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanţelor,
Daniel Dăianu


Bucureşti, 28 august 1998.
Nr. 121.
Trimiteți un comentariu