joi, mai 05, 2011

Despre jurământ

1. Juramantul martorului.

Trăim vremuri în care pare că  s-a produs o delimitare clară între justiţie  care a rămas a Statului şi morală, ca parte componentă a  Bisericii, separare care caracterizează tot mai mult o societate desprinsă sau separată de credinţa în Dumnezeu.

Exista  totuşi o zonă extrem de importantă în care credinţa religioasă se invocă şi în prezent în cadrul instanţelor judecătoreşti. Mai degrabă este invocată prezenţa Divinităţii prin semnul cruce şi cartea sfântă a creştinismului, Biblia pentru a atinge un anume scop.

Este vorba despre momentul când o persoană se înfăţişează  în faţa unei instanţe judecătoreşti în calitate de martor.

Potrivit legii, martorul este orice persoana care are cunoştinţă despre acte sau fapte litigioase, săvârşite în trecut, cunoscute personal. Importanta martorilor în procesul penal sau civil este indiscutabila. De numărul si calitatea lor depinde în mare măsură cât de mult se va apropia adevărul judiciar, stabilit de instanţă, de adevărul faptic. De relatările sale depinde în mare măsură dacă un om va fi condamnat sau achitat, dacă cineva va obţine drepturile ce i-au fost încălcate, patrimoniul afectat, etc…

De aceea, declaraţia martorului se desfăşoară într-un cadru în care el trebuie să înţeleagă rolul pe care îl are în administraţia justiţiei în acel moment.

Tocmai pentru a asigura sinceritatea si acurateţea mărturiei codurile de procedura penala si civila impun depunerea jurământului. Practic vorbind, este singura ,,garanţie” pe care justiţia si-o ia pentru a se asigura ca persoana audiata va spune sau nu va ocoli adevărul. Este o garanţie care apelează nu atât la conştiinţa umană, cât la sentimental lui religios şi la frica acestuia de cele sfinte. 

          Jurământul depus este unul religios. Potrivit legii înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie. Referirea la Divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului. 

Martorul de altă religie decât cea creştină nu va tine, evident, mâna pe Biblie sau cruce şi  va depune jurământul pe propria-i conştiinţă.
Dispoziţii speciale exista pentru martorii fără confesiune, liber-cugetatorii, precum si pentru cei care din motive de conştiinţa sau confesiune nu depun jurământul religios. Din practică rezultă insă că in cvasi-totalitatea situaţiilor se jură cu mâna dreaptă pe Biblie, rostindu-se formula sacramentală care face referire la Dumnezeu. 

  Copiii sub 14 ani nu depun jurământ, acestora li se atrage atenţia să spună adevărul. După luarea jurământului, preşedintele completului de judecată atrage atenţie martorului că mărturia mincinoasă se pedepseşte de lege cu închisoare, potrivit Codului Penal.

            Obligaţia depunerii jurământului nu este înscrisă in codurile noastre de procedură ca urmare a unor rămăşite din trecut, ci fiindcă legiuitorul are şi în prezent convingerea că societatea romanească este una religioasă iar apelul la Dumnezeu joacă un rol primordial în ordinea de valori individuală a cetăţenilor.
               
           Dilema intervine când citim cu atenţie textul din Biblie unde Domnul Isus spune:

Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”
Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău. Matei 5.33-37

2. Juramantul militar

Juramintele militare - oglinda regimului politic

In brosura Juramantul si cuvinte ostasesti publicata in 1914 de P.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei, poate fi citita urmatoarea formula a juramantului militar:

"In numele lui Dumnezeu Atotputernicul, juram credinta Regelui nostru Carol I, supunere legilor tarii si indatoririlor militare, in toate imprejurarile, in timp de pace ca si in timp de razboi. Asa sa ne ajute Dumnezeu."

Peste cativa ani, in 1929, "Cartea ostasului" prezenta in capitolul "Juramantul de credinta" urmatoarele explicatii:

,,Ostasul, prin juramantul de credinta, se leaga, in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, ca va fi credincios indatoririlor de aparator al patriei, jertfindu-si chiar viata pentru tara. Juramantul se facea in fata preotului, caci el chema binecuvantarea dumnezeiasca asupra soldatului, punandu-se mana pe Drapel si sarutandu-l, intocmai cum credinciosul saruta icoana Mantuitorului, in fata caruia jura, deoarece drapelul era considerat icoana tarii, a Dinastiei si a Armatei. Juramantul se putea depune si pe un tun sau pe sabia ofiterului, iar cine calca juramantul de credinta, pacatuia in fata lui Dumnezeu, iar legile tarii il pedepseau ca pe un nemernic".

Continutul juramantului militar era:

,,In numele lui Dumnezeu Atotputernicul, eu soldatul..., jur credinta Regelui Mihai I si Regentii, supunere legilor si indatoririlor militare, in toate ocaziunile in timp de pace, ca si in razboiu. Asa sa imi ajute Dumnezeu".

Peste cateva decenii, in 1965, intr-un alt regim politic, ateu si totalitar, juramantul militar a suferit schimbari majore de forma si de fond, devenind mult mai stufos, deoarece trebuia sa cuprinda toate reperele ideologice ale sistemului comunist.

"Pentru indeplinirea datoriei sacre, de aparare a patriei, inscrisa in Constitutie, eu.... Cetatean al Republicii Socialiste Romania, intrand in randul fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele socialiste. Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai ordinele comandantului suprem, cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atat in timp de pace, cat si in timp de razboi. Jur sa nu-mi precupetesc sangele si viata pentru a apara pamantul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei, cauza socialismului. Daca voi calca juramantul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor Republicii Socialiste Romania."

După evenimentele din 1989, la 6 februarie 1990, prin Decretul-lege nr.55 juramantul militar avea următorul conţinut:

Militarii, la intrarea in rindurile fortelor armate, vor depune urmatorul juramint:

"Eu,............., intrind in rindurile fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele.
Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atit in timp de pace, cit si in timp de razboi.
Jur sa nu-mi precupetesc singele si viata pentru a apara pamintul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei.
Daca voi calca juramintul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor patriei mele, Romania."

In prezent, juramantul militar a revenit la o forma mult mai simpla, asemanatoare cu cea din perioada antebelica.

"Eu.... militar al Fortelor Armate, jur credinta patriei mele, Romania. Jur sa-mi apar tara chiar cu pretul vietii. Jur sa respect legile tarii si regulamentele militare.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu."



Trimiteți un comentariu