joi, ianuarie 26, 2012

Prevederi legale privind înfiintarea si functionarea unei gradinite fondată de către o biserică baptistă



1. Prevederi legale generale privind înfiinţarea şi funcţionarea unei grădiniţe.

1.1 Constituţia României din 2003, art. 32. alin. (5):

,,Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”.

1.2 Legea nr. 1/2011 – Legea educatiei nationale, art . 60:

Învăţământul particular şi confesional se organizează conform principiului nonprofit în unităţi de învăţământ preuniversitar, la toate nivelurile şi formele, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt identice cu cele pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ de stat. Unităţile particulare de învăţământ sunt unităţi libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţie. Autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt realizate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, conform legislaţiei în vigoare. Unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate sunt sprijinite de stat, condiţiile fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului. Statul sprijină şi coordonează învăţământul particular şi confesional, în condiţiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia. Directorii unităţilor de învăţământ particular sunt numiţi de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competenţă. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă.

1.3 Ordonanţa de urgenţă nr. 75 din 12/07/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, art. 24 alin. (3), art. 29:

,,ARACIP are obligaţia prevăzută la lit. d) de a propune Ministerului Educaţiei şi Cercetării înfiinţarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar, pentru fiecare nivel de învăţământ, program de studii şi calificare profesională, după caz. Înfiinţarea şi acreditarea se fac prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării;

Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii. În învăţământul preuniversitar evaluarea şi acreditarea se fac la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare nivel de învăţământ, fiecare tip de program de studii şi de calificare profesională, după caz. Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcţionare provizorie, care acordă dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a organiza, după caz, examen de absolvire, licenţă, masterat, doctorat".


1.4 Hotărârea nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, la art. 3:

,,Procesul de acreditare a organizaţiilor furnizoare de educaţie presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcţionare provizorie; b) acreditarea. Autorizarea de funcţionare provizorie se acordă începând cu anul şcolar următor şi trebuie solicitată de persoanele juridice, publice sau private, interesate în furnizarea de educaţie, înainte ca unitatea de învăţământ preuniversitar să înceapă procesul instructiv-educativ. Organizaţiile furnizoare de educaţie autorizate să funcţioneze provizoriu au obligaţia de a solicita acreditarea după încheierea unui ciclu de şcolarizare, în termen de maximum 2 ani de la data absolvirii primei promoţii, sub sancţiunea ridicării autorizaţiei de funcţionare provizorie. Art. 4. - După acreditare, organizaţiile furnizoare de educaţie se supun procedurii de evaluare periodică, în condiţiile prevăzute de art. 33 şi 40 din ordonanţa de urgenţă".


2. Prevederile legale specifice învăţământului particular şi specifice cultului baptist privind înfiinţarea şi funcţionarea unei grădiniţe.


2.1. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art. 39 alin. (1):


,,Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile, profilurile şi specializările, în condiţiile legii. (2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de învăţământ particular, confesional, organizate de cultele religioase se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare. (4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică şi funcţională, potrivit statutelor şi canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de învăţământ. (5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau studenţi, indiferent de religie sau confesiune, garantându-se libertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau confesiuni".

2.2 Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin, art. 44 alin. (4) si (5):

(4) Biserica poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în colaborare cu alte biserici şi organizaţii creştine: grădiniţe, şcoli de toate gradele, tabere, orfelinate, cămine de bătrâni, case de odihnă, unităţi de asistenţă medicală şi de caritate, farmacii, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă şi altele, în condiţiile legii.

(5) Cu acordul adunării generale se pot înfiinţa şi organiza asociaţii şi fundaţii cu personalitate juridică distinctă, în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (4).

2. 3. Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii:

Cu privire la forma juridică, o grădiniţă poate exista:

a) fără personalitate juridică distinctă proprie - înfiinţată cu acordul adunării generale conform art. 44 alin. (4) din Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist si a art. 5 alin. (2) din Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii care prevede: ,, În temeiul dreptului constituţional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fără a constitui o persoană juridică atunci când realizarea scopului propus permite aceasta.”

In acest caz, Biserica, în calitate de fondator, angajeaza personalul gradinitei. Biserica nu poate percepe taxe şcolare – conform art. 46 alin. (3) din Statutul cultului baptist, patrimoniul bisericii este distinct şi autonom de patrimoniul individual al fiecărui membru al bisericii şi se realizează prin: contribuţii, donaţii, sponsorizări, legate, liberalităţi de orice fel de bunuri mobile şi imobile, de valori materiale şi/sau băneşti din partea persoanelor fizice şi/sau juridice, din ţară şi din străinătate, sau prin orice alte moduri sau mijloace licite.

b) cu personalitate juridică distinctă, proprie, in urma ordinului privind acreditarea. In acest caz, Gradinita, angajeaza personalul. După obținerea aceditării de către ARACIP, grădinița are toate atributele unei persoane juridice, insa pastreaza raportul cu fondatorul stabilit in actul constitutiv. Gradinita poate percepe taxe.

Despre persoana juridica gasiti si aici http://consultjuridic.blogspot.com/2011/12/care-sunt-prevederile-legale-cu-privire.html .

La adresa inistor@gmail.com puteti comanda actul constitutiv si statutul  unei gradinite infiintate de o biserica.
Trimiteți un comentariu