marți, aprilie 10, 2012

Cel mai nedrept proces din istoria omenirii



 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.  Isaia, Capitolul 53.1-12


Judecarea    Domnului Iisus de către oficialitățile acelei vremi a fost și va rămâne un fiasco, un act nedemn pentru orice for de jucată omenească...A fost un  proces plin de nereguli de procedură, cu participarea unor judecători cât și martori controversați…
Un proces încărcat de proceduri juridice suspecte  care are ca  verdict hotărârea de moarte a Domnului Isus prin răstignire (crucificarea), pedeapsă romană prevăzută de legislația acelei vremi.

          Capturarea Domnului Iisus Hristos  a avut loc noaptea. Legea ebraică prevedea ca, în afară de cazul de flagrant, un demers de acest gen să aibă loc ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturor, tocmai pentru ca "nimic să nu se petreacă în ascuns".
Arestarea Mântuitorului, de asemenea s-a produs  cu încălcarea legii vremii , fără nici un mandat legal. Procedura a avut caracteristicile unei conspiraţii, în  prezenţa a cel puţin unui trădător, Iuda.
         
           Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege? În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului. (Luca 22: 52, 53).

         
Judecarea a fost tot noaptea. Dacă se considera că acuzatul a făptuit delicte susceptibile de pedeapsa cu moartea, atunci, conform Legii mozaice, el trebuia judecat ziua şi în public.
Marele Preot, ca Președinte al completului de judecată, trebuia să stabilească identitatea lui Isus, despre care oamenii vorbeau că ar fi Mesia (în grecește, Cristosul,) și de aceea îl întreabă: ”Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă ești Tu Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. La care Isus răspunde: ”Da, sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului” (Matei 26: 63-64).
            Isus vorbea cu cei mai mari experți în Scripturile ebraice și aceștia au înțeles imediat că El citează din cartea lui Daniel, 7: 13-14 și că le spune: Eu sunt personajul despre care vorbește Daniel!
Ceea ce scrie Daniel este atât de extraordinar, de cosmic, încât Marele Preot se îngrozește că Isus comite o blasfemie vrednică de moarte! Iată tot textul din Daniel: ”M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului (adică, un om!) ; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile (adică, Dumnezeu!) și a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire și putere împărătească pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii din toate limbile. Stăpânirea (Domnia) Lui este o stăpânire veșnică, și nu va înceta niciodată și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată”.
Evanghelistul Luca, fiindcă scria pentru greci, care nu înțelegeau un dialog între evreii care vorbeau unul cu altul citând Scripturi, ca să-i facă pe greci să înțeleagă, reformulează răspunsul lui Isus astfel: ”De acum încolo, Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu.” (Luca 22:69)
Să privim lucrurile din punctul de vedere al lui Isus. El știa că este Cel profețit de Daniel și că acum trebuie să treacă prin răstignire, moarte și înviere, pentru ca apoi, după scurtă vreme să urce pe norii cerului și să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu Tatăl, ca să fie întronat ca Împărat al Universului și al omenirii.

          Convocarea primului Sinedriu a avut loc noaptea, fapt ce contravine, de asemenea, legislaţiei vremii. A avut rol de cercetare prealabilă, acasă la Ana, ex-Mare Preot. Interogatoriul luat de Ana nu a avut probabil un caracter oficial. Marele preot era desigur curios sa-L vadă pe Iisus si sa se convingă ca fusese arestat, dar nu voia sa se angajeze in vreun fel, dat fiind mai ales ca lui nu-i revenea nici o obligaţie din punct de vedere legal. Acesta este poate motivul pentru care interogatoriul luat de Ana nu este consemnat in nici o alta Evanghelie, chiar trecerea pe la el fiind omisa de sinoptici. L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. (Ioan 18:13).

         Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o altă încălcare a Legii ebraice (Tora), care prevedea un anume interval de timp între prima şi a doua audienţă. Sinedriul votează condamnarea Mântuitorului la moarte si hotărăşte modalitatea obţinerii ratificării ei de către Pontiu Pilat.
          Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18:24).

          Sinedriul avea şi misiunea de a proteja şi a apăra acuzatul. În nici un caz membrii acestuia nu aveau voie să lovească un acuzat şi nici un membru nu putea acţiona în exclusivitate ca acuzator sau apărător. Legea prevedea ca acuzatului să îi fie acordată prezumţia de nevinovăţie. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat în cazul lui Iisus. Şi Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.” (Ioan 18:14).

          Reunirea membrilor Sinedriului era interzisă în perioada pascală (Pesahului). Iisus Hristos este lovit în timpul procesului, fără ca Legea să prevadă acest lucru.

            L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri consemnează evanghelistul.

          Sunt prezenţi doi martori falşi, ale căror mărturii nu concordă, lucru de care Sinedriul nu a ţinut cont. Tora specifica faptul că nu era posibilă condamnarea la moarte pentru un păcat capital, decât dacă se baza pe cuvântul a cel puţin doi martori (un martor avea "valoarea" nici unui martor). În cazul lui Iisus, au fost doi martori, dar ale căror declaraţii nu au concordat.

        Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis: „Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.” (Marcu 14: 57-59). Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.

       Acuzatul avea dreptul să beneficieze de consultanţă legală, potrivit Talmudului. Dacă nu îşi putea plăti un apărător expert în Lege, atunci era numit unul din oficiu, care ar fi urmat să acţioneze în apărarea lui. Ceea ce, în cazul lui Iisus, nu s-a întâmplat.

        Singura "mărturisire" a lui Iisus a fost când a recunoscut că este Fiul lui Dumnezeu, ceea ce i-a adus imediat acuzaţia de "blasfemie". Dar Legea ebraică nu accepta mărturia unui acuzat în propria defavoare. O confesiune voluntară, fără martori, nu era suficientă pentru sentinţa de condamnare la moarte.

        Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. (Matei 26:63, 64, 65).

           Marele Preot, Caiafa şi-a rupt hainele, fapt nepermis de Lege, deoarece hainele purtau simboluri divine.

          Pilat din Pont, deşi nu i-a găsit nicio vină lui Iisus, la strigătele mulţimii - Răstigneşte-L, răstigneşte-L!, ca să arate nevinovăţia sa, s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii zicînd : Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri. ( Matei 27:24-25).

        Irod nu şi-a asumat responsabilitatea judecării lui Iisus la Ierusalim (unde se găsea cu ocazia sărbătorii anuale evreieşti Pessah), ci l-a retrimis înapoi procuratorului roman Pilat din Pont.

        Verdictul Sinedriului nu putea fi emis în aceeaşi zi. Până să ia decizia finală referitoare la o eventuală condamnare, Sinedriul trebuia să se gândească timp de "o zi solară întreagă", conform Legii. Nici acest lucru nu s-a întâmplat în cazul Mântuitorului.

         Sentința de condamnare la moarte  a fost găsită printr-o aparentă întâmplare în anul 1509 în oraşul Amkula (Italia), foarte bine păstrată. Era într-o ladă de marmură care era, la rândul ei, într-o ladă metalică. Sentinţa era scrisă în limba ebraică. Publicată prima dată în Constantinopol, apoi de patriarhul Eremia la 9 aprilie 1643, a fost tradusă din limba greacă în bulgară la 27 mai 1875 în oraşul Rusciuc, iar de aici în româneşte. 


Iată textul condamnării:

         "În al şaptesprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar şi Împărat al Romanilor, monarh neînvins, anul 201 după Olimpiadă, a cincea mie de la creaţiune, iar după anii evreilor 4147 şi anul 93 de la întemeierea Romei, de la eliberarea din robia Egiptului 580 şi de la distrugerea Sfintei Ţări anul 97.
       Pe timpul mai marilor din poporul roman: Lucius, Sultonius, Marcellinus, şi cârmuitorul Hillaretes Palister şi pe timpul conducătorului general peste Iudeea, Comus Flavius şi pe vremea dregătorului asupra Ierusalimului, puternicul şi înaltul prinţ Ponţiu Pilat şi pe vremea procuratorului asupra Galileii, Irod Antipa şi pe vremea marilor Ana şi Caiafa-Aliaso şi Mail; mai marii Templului, Raban şi Amabelus, pe timpul marilor magistraţi ai oraşului Ierusalim: Simbinacasacio, Pompilei, Rufa şi comandantul oraşului Ioctenus,
          Eu, Ponţiu Pilat, procuratorul din Imperiul Roman, în Sala Înalţilor Prinţi, autentific şi condamn la pedeapsa cu moartea pe cruce, pe numitul, de popor, Iisus Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor contra legilor lui Moise şi contra majestăţii sale Tiberiu, Cezar şi Împărat al Romanilor.
          Ordon şi hotărăsc moartea Lui, prin răstignirea pe cruce, împreună cu alţii, după obiceiul celor condamnaţi de mulţimea poporului, atât bogat cât şi sărac, pentru aceea că: n-a încetat a acţiona pentru a face răscoală şi pentru a produce pagube în Iudeea, cât şi pentru aceea că se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu şi rege al Ierusalimului şi de asemeni pentru că ameninţă cu distrugerea Ierusalimului şi a Sfântului Templu, şi pentru că a refuzat să plătească tribut Cezarului, şi pentru că a îndrăznit să intre în Ierusalim cu ramuri de finici, fiind aclamat de o mulţime de oameni, ca şi un rege, intrând după aceea în Ierusalim şi în Sfântul Templu.
           Însărcinez pe primul meu sutaş, Cornuto Corneliu, să-L ţină legat în public, în centrul Ierusalimului, să-L biciuiască, să-L îmbrace cu o manta roşie (de purpură), să-L încoroneze cu o coroană de spini şi să-L oblige să-şi ducă singur crucea pe umeri, spre a servi de exemplu şi altora, precum toţi tâlharii. Pentru aceea ordon, ca împreună cu El, să se ia încă doi tâlhari şi să fie scoşi prin partea Imboral, numită acum Andronimus spre a fi răstigniţi împreună cu Iisus Hristos în public, pe locul cel ales (pentru criminali) denumit Calvar (locul sângelui).
           Aceluia care va fi răstignit şi care va muri să-i fi e lăsat corpul pe cruce pentru înfricoşarea poporului, precum se face cu toţi tâlharii şi criminalii. Iar în partea de sus a crucii să fie scris, pe o placă, în trei limbi, inscripţia
            "IISUS ALUN OMLIS IODAM", evreeşte.
            "IESOUS O NAZAREOS BASILEVA IUDEON", greceşte.
            IISUS NAZAREUS REX IUDAEORUM", latineşte.
           Ordon ca nici unul din subalternii mei, după grad şi funcţie, să nu pregete a împlini cu grabă aceste ordine şi să nu se opună osândirii acestuia care a renunţat de bună voie la credinţa evreească, ci să execute totul întocmai, după cum a fost hotărât de mine, infailibilul, după orânduielile legilor împărăteşti ale romanilor.
          Martorii acestei sentinţe sunt: din seminţia lui Israel, Ruan, Daniel, Rambinal, Ioachim, Banican, Rotin, Iotavel şi Pericolan; din partea prinţilor romani ai ţării: Lucius, Sicelius şi Maximilius; dintre farisei: Barbos, Simion şi Boriel; dintre înalţii judecători romani: Raban, Haudanius şi Bacaralos; dintre înalţii preoţi: Ruan, Iodus şi Bucasalis; supraveghetorul pentru criminali dintre iudei: Butan".
  Ierusalim, 23 martie 4147 de la creaţiune.

          După cum am văzut însă, moartea Domnului nu a fost o alegere a oamenilor, ci o alegere a Fiului Lui Dumnezeu, Isus din Nazaret, care a murit pentru păcatele întregii omeniri.

          Poate că ziceţi: „aşa trebuia să se întâmple, ce contează cum au acţionat autoritățile?”.

          Contează! Analizând aceste evenimente si incorectitudinile ce au avut loc, vom putea vedea mai clar ca Domnul Isus nu a avut motive să fie acuzat. El nu a fost o victimă a oamenilor, ci toate lucrurile au fost regizate de Dumnezeu, având la origine voia Lui. El și-a dat viața.

         Domnul Isus nu a avut parte de evenimente neaşteptate, moartea Lui a fost previzibilă si plină de semnificaţie. Moartea și învierea Sa are efecte și acum și va produce până la revenirea Sa pentru că oricine crede în El trece de la moarte spirituală la viață veșnică.

Jurist Ion Nistor

Trimiteți un comentariu