joi, februarie 28, 2013

Abateri grave de la conduita profesionala si contraventii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere





Abaterile grave de la conduita profesională a transportatorilor autorizaţi, a taximetriştilor şi a  dispecerilor taxi  

(1) Abaterile grave de la conduita profesională a transportatorilor autorizaţi sunt:

a)   folosirea de documente sau declaraţii pe propria răspundere false în autorizarea ori executarea serviciului respectiv;
b)    practicarea de proceduri vizând realizarea sau favorizarea evaziunii
fiscale;
c)  încălcarea repetată a metodologiei privind modul de realizare a tarifelor pentru serviciile prestate;
d)   încălcarea repetată a prevederilor contractului de atribuire în gestiune delegată a serviciului şi ale regulamentului de organizare şi efectuare a serviciului;
e)   încălcarea repetată a prevederilor legale privind respectarea legalităţii, siguranţa, calitatea şi continuitatea serviciului;
f)  încălcarea repetată a prevederilor privind protecţia clientului şi protecţia mediului;
g)    încălcarea repetată a obligaţiei de a asigura corecta funcţionare a aparatelor de taxat;
h)    transmiterea autorizaţiilor taxi, pentru a fi utilizate de către alte persoane juridice sau fizice;
i)   utilizarea aparatelor de taxat nefiscalizate sau a aparatelor de taxat şi a staţiilor radio procurate nelegal;
j) folosirea taximetriştilor care nu deţin atestat profesional sau al căror atestat are valabilitatea depăşită, precum şi a taximetriştilor al căror cazier de conduită profesională conţine abateri grave;
k) încălcarea repetată a obligaţiei de a înştiinţa în scris autoritatea de autorizare la a cărei bază de date este arondat taximetristul în legătură cu încetarea contractului individual de muncă sau în legătură cu sancţiunile disciplinare pe care le-a aplicat acestuia, precum şi de a solicita taximetristului cazierul de conduită profesională înainte de a-l utiliza;
l) nedeclararea sau declararea incorectă a veniturilor realizate din sumele încasate din prestaţiile realizate, conform datelor furnizate de rapoartele de încheiere zilnică, de rapoartele memoriei fiscale ori de alte documente, după caz;
m) persoana desemnată nu a declarat că are interdicţia de a profesa, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau în cazurile prevăzute de Legea nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
n) persoana desemnată nu deţine în evidenţă cazierul de conduită profesională pentru fiecare taximetrist utilizat.

(2)    Abaterile grave de la conduita profesională a taximetriştilor sunt:

a)  încălcarea repetată a obligaţiilor pe care le au în relaţiile cu clienţii şi cu autorităţile competente de control;
b)  încălcarea repetată a obligaţiei de a pretinde de la client contravaloarea serviciului, fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de taxat, precum şi a obligaţiei de a emite şi elibera bonul pentru client;
c)  încălcarea interdicţiei de a se implica, prin intermediul taxiului sau fără, în acţiuni cu caracter infracţional ori antisocial;
d)  încălcări repetate ale interdicţiei de a realiza intervenţii asupra regimului de operare a aparatului de taxat, asupra modului de înregistrare în taximetru şi memoria fiscală a parametrilor serviciului, în scopul creşterii sumei de încasat sau al ştergerii înregistrării în memoria fiscală;
e)    refuzul repetat nejustificat al executării cursei la cererea expresă a clientului;
f)  încălcarea repetată a obligaţiei de a nu scoate din funcţiune aparatul de taxat în timpul executării unei curse;
g)   utilizarea în timpul prestării serviciului a altui aparat de taxat decât cel fiscalizat pe autoturismul respectiv;
h)   încălcarea repetată a interdicţiei de a executa serviciul de transport în regim de taxi în alte localităţi decât în condiţiile prevăzute de lege.

(3)   Abaterile grave de la conduita profesională a dispecerilor taxi sunt următoarele:

a) încălcarea interdicţiei de a realiza contracte de dispecerizare aplicând proceduri discriminatorii transportatorilor autorizaţi deserviţi;
b)   încălcarea interdicţiei de a deservi autovehicule fără ca acestea să deţină autorizaţii taxi sau care deţin autorizaţii taxi ce nu le aparţin ori sunt emise de autoritatea de autorizare a altor localităţi;
c)  încălcarea interdicţiei de a utiliza practici destinate controlului pieţei, practici monopoliste şi practici destinate eliminării ori distorsionării concurenţei;
d)    încălcarea repetată a obligaţiei de a informa clientul, la cererea acestuia, asupra modului de realizare a comenzii şi asupra tarifelor practicate.

Abaterile grave de la conduita profesională pot constitui motivele reţinerii şi retragerii autorizaţiei de transport sau a autorizaţiei de dispecerat taxi, precum şi ale anulării certificatului de atestare a pregătirii profesionale ori a certificatului de competenţă profesională, ca urmare a constatării acestor abateri în urma controalelor sau a sesizărilor primite.
 Legea nr. 38 din 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările si completările ulterioare prevede:

Art. 55. - Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:
   1.      cu amendă de la 100 lei la 500 lei:
   a) aplicabilă taximetriştilor pentru nerespectarea prevederilor art. 22 şi art. 52 alin. (3) lit. a), c), e), f), j), k), o), u) şi x);
   b) aplicabilă clienţilor pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (4) lit. b) şi d);
   2. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei:
   a) aplicabilă taximetriştilor pentru nerespectarea prevederilor art. 19, art. 34, art. 35 alin. (2) şi art. 43;
   b) aplicabilă transportatorilor autorizaţi pentru nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (5)-(7) şi art. 52 alin. (2) lit. b), c), d), e), j) şi k);
   c) aplicabilă taximetriştilor sau interpuşilor acestora care abordează clienţii în interiorul aeroportului, cu încălcarea prevederilor art. 241 alin. (3).
   3. cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei:
   a) aplicabilă taximetriştilor pentru intervenţii asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării preţului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum şi pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) şi art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) şi v), precum şi conducătorilor auto sau transportatorilor autorizaţi, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin. (6) şi, respectiv, art. 25 alin. (7);
   b) aplicabilă clienţilor pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (4) lit. a) şi e);
   c) aplicabilă funcţionarilor autorităţii de autorizare responsabili pentru nerespectarea prevederilor art. 11, art. 14 alin. (5), art. 54 alin. (5), art. 66 şi art. 67 alin. (2), (3) şi (5);
   d) aplicabilă dispeceratelor taxi pentru nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 52 alin. (5) lit. b), d) şi e);
   e) aplicabilă transportatorilor autorizaţi pentru nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (3), art. 35 alin. (1) şi (3) şi art. 67 alin. (1) şi pentru utilizarea de conducători auto care nu sunt apţi medical şi psihologic sau nu deţin atestat profesional valabil;
   f) aplicabilă conducătorilor auto pentru nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (3);  
   4. cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei:
   a) aplicabilă transportatorilor autorizaţi pentru nerespectarea prevederilor art. 141 alin. (3) şi (4), art. 48 şi 49, precum şi pentru utilizarea de aparate de taxat nefiscalizate sau care funcţionează cu încălcarea prevederilor prezentei legi;
   b) aplicabilă dispeceratelor taxi pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (5) lit. a), c), f), g) şi h);
   5. cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei:
   a) aplicabilă transportatorilor pentru nerespectarea prevederilor art. 7 şi 8;
   b) aplicabilă dispeceratelor taxi pentru funcţionarea fără autorizaţie de dispecerat taxi valabilă.
             
Pe lângă sancţiunile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare se dispun şi măsuri administrative, ca sancţiuni complementare, privind reţinerea, suspendarea, retragerea sau anularea, după caz, a unor autorizaţii, copii conforme, atestate profesionale sau contracte. 

Reţinerea autorizaţiilor taxi sau a oricăror copii conforme ale autorizaţiei de transport, precum şi a ecusoanelor respective, până la rezolvarea cazurilor, dar nu mai mult de 30 de zile, se aplică în vederea rezolvării cazurilor de încălcare a prevederilor art. 12 alin. (2) şi art. 25 alin. (7). 

Reţinerea atestatului profesional al conducătorului auto până la 5 zile se aplică în vederea respectării prevederilor art. 561 alin. (1). 

Suspendarea autorizaţiei taxi sau a oricărei copii conforme a autorizaţiei de transport, precum şi a ecusoanelor aferente, pentru o perioadă de 1-3 luni, este aplicabilă în următoarele cazuri: 

a) nerespectarea prevederilor art. 143 alin. (4), art. 15 alin. (5) şi (6), art. 19, art. 25 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi art. 31;
b) nerespectarea prevederilor privind obligaţiile transportatorilor autorizaţi în legătură cu emiterea şi utilizarea rapoartelor de închidere zilnică şi a rapoartelor memoriei fiscale. 

Retragerea autorizaţiei taxi sau a oricărei copii conforme a autorizaţiei de transport, precum şi a ecusoanelor aferente este aplicabilă în următoarele cazuri: 

 a) odată cu retragerea autorizaţiei de transport;
 b) pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (4), art. 12 alin. (3), art. 143 alin. (5) şi art. 25 alin. (8);
 c) dacă pe taxiul respectiv este utilizat un alt aparat de taxat decât cel fiscalizat corespunzător sau un aparat de taxat nefiscalizat;
 d) dacă autovehiculul destinat transportului în regim de închiriere execută transport în regim de taxi. 

 Retragerea autorizaţiei de transport este aplicabilă în cazul încălcării prevederilor art. 10 alin. (1) privind netransmisibilitatea şi ale art. 143 alin. (2). 

Retragerea autorizaţiei de dispecer taxi este aplicabilă în cazul încălcării prevederilor art. 15 alin. (1) sau (4), art. 16 şi art. 52 alin. (5) lit. g). 

Anularea contractului de atribuire în gestiune a executării serviciului de transport respectiv se aplică în cazul în care titularul contractului de atribuire încalcă prevederile art. 141 alin. (3) sau (4) şi art. 143 alin. (1). 

Certificatul de atestare a pregătirii profesionale al conducătorului auto care este taximetrist sau angajat al unui transportator autorizat care execută transport în regim de închiriere se reţine de către organele de control în drept dacă se constată că transportul respectiv s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 18 şi art. 52 alin. (3) lit. b), c), e), f), g), k) şi o), în cazul transportului în regim de taxi, precum şi fără a avea la bord contractul şi documentele fiscale care să dovedească plata anticipată a transportului în regim de închiriere. 

Certificatul de atestare a pregătirii profesionale reţinut, împreună cu o copie de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei care a determinat reţinerea, se depune la autoritatea competentă pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare, după care certificatul se restituie nu mai târziu de 5 zile de la data reţinerii. 

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se pot folosi căile de atac prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. 

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac, după caz, de reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor prevăzute la art. 37 alin. (1). 

În cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane fără ca acesta să deţină autorizaţie taxi sau, după caz, copie conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depăşită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat ori cu prevederile prezentei legi, precum şi în cazurile prevăzute la art. 20 alin. (7) şi art. 36 alin. (3), odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, prevăzută de prezenta lege, se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.

Suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului se realizează prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri. 

Plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare şi o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care notifică deţinătorului autoturismului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a acestuia încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reţinere a acestora. 

Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

   a) au trecut cel puţin 30 de zile de la data procesului-verbal de reţinere;
   b) se depune dovada achitării amenzii contravenţionale.

După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, se notifică deţinătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.

Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autoturismului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (4) lit. a).

Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a autoturismului acesta nu poate fi reînmatriculat.
   


Trimiteți un comentariu