sâmbătă, mai 18, 2013

EDUCAȚIA TIMPURIE DESFĂȘURATĂ ÎN CREȘELE ȘI GRĂDINIȚELE DIN ROMÂNIA



A.   Argumente în favoarea educaţiei timpurii[i]

Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa copilului, întrucât este marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu, la şcoală şi în viaţă. Intervenţia adultului asupra copilului în această perioadă este fundamentală.

Educaţia timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naştere - pentru că din momentul când se naşte copilul începe să se dezvolte şi să înveţe, şi până la 6/7 ani - vârsta intrării la şcoală.

Educaţia timpurie se realizează în atât în mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor specializate, precum creşa sau grădiniţa.

Cercetările din ultimii 30 de ani au evidenţiat corelaţii semnificative între mediu şi dezvoltarea intelectuală, între învăţarea timpurie şi învăţarea care are loc în alte etape ale vieţii. Astfel, copiii crescuţi într-un mediu stimulativ au o dezvoltare intelectuală accelerată în comparaţie cu cei crescuţi într-un mediu restrictiv.

De la naştere şi până când cresc, copiii sunt persoane care au o dezvoltare afectivă şi o receptivitate specială faţă de diferitele categorii de stimuli, aspect ce poate fi influenţat de informaţiile care le primeşte copilul din mediu, precum şi de calitatea procesării acestora. Se impune astfel organizarea de către practicieni a unor intervenţii cu caracter formativ pentru a valorifica această receptivitate.

Educaţia timpurie este o necesitate în contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între naştere şi 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă şi costisitoare.

Investiţia în copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a acestora şi la realizarea susţinută a drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educaţiei timpurii sunt depistate şi remediate deficienţele de învăţare şi psiho- comportamentale ale copiilor, deci înainte de integrarea copilului în învăţământul primar - beneficiile recunoscute se referă la: performanţele şcolare superioare, diminuarea ratei eşecului şcolar şi a abandonului.

Calitatea educaţiei, a îngrijirii şi protecţiei copilului de la naştere până la 6/7 ani depinde de noi, toţi cei care interacţionăm cu copiii, zi de zi: părinţi sau educatori, consilieri şcolari sau asistenti medicali - toţi acţionând coerent şi având în atenţie permanentă copilul şi particularităţile lui.


Educaţia timpurie se constituie într-o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la naştere la 6/7ani, interval în care au loc transformări profunde şi achiziţii fundamentale în dezvoltarea copilului.

Documentele Conferinţei Mondiale de la Jomtien din Thailanda (1990), care a avut ca obiectiv Educaţia pentru toţi, subliniază că învăţarea începe de la naştere şi se derulează pe tot parcursul vieţii.

De asemenea, conferinţa a adus în prim plan necesitatea corelării domeniilor sănătăţii, al nutriţiei şi igienei, al protecţiei sociale cu sfera educaţiei, o educaţie bazată pe conceptul de dezvoltare cognitivă şi emoţională a copilului prin care se urmăreşte valorificarea la maximum şi în context optim a potenţialului acestuia. Educaţia timpurie devine astfel prima treaptă de pregătire pentru educaţia formală, pregătind intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu în jurul vârstei de 6/7 ani.

  copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării sale);

  vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie (îngrijire, nutriţie, educaţie);

  adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;

  activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;

  părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – creșă-grădiniţă - comunitate este hotărâtoare. Focalizarea pe educaţia timpurie este firească, ştiut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este rapidă în această etapă de vârstă, iar valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare.

Cercetările în domeniul educaţiei timpurii preşcolare au evidenţiat corelaţii puternice între frecventarea creșei/grădiniţei şi comportamente copiilor ca elevi. Mai concret, remarcăm:

progresul semnificativ în plan intelectual pentru copii, indiferent de mediul din care provin;

  efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor deviante precum şi a eşecului şcolar;

  descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

  dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare;

  comportamente centrate pe sarcină;

  dezvoltare socio-emoţională;

motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare.


drepturile fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă şi sănătate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber etc.);

dezvoltarea globală a copilului;

incluziunea, ca proces de promovare a diversităţii şi toleranţei;

non-discriminarea şi excluderea inechităţii sociale, culturale, economice şi de gen (asigurarea de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o abordare educaţională echilibrată).


abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea şi acordarea în permanenţă a unei atenţii egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătatea, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea socio-emoţională a acestuia;

promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe copil şi pe dezvoltarea globală a acestuia, în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;

adecvarea întregului proces educaţional la particularităţile de vârstă şi individuale. Individualitatea fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil trebuie tratat în acord cu nevoile sale. Fiecare copil trebuie să aibă oportunităţi egale de a se juca, de a învăţa şi de a se dezvolta, în funcţie de potenţialul său;

evitarea exprimărilor şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul didactic, personalul non-didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie să manifeste prejudecăţi faţă de copii din cauza comportamentului părinţilor;

  promovarea şi aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a nevoilor educaţionale individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă acceptaţi şi valorizaţi. Niciun copil nu trebuie exclus sau dezavantajat datorită etniei, culturii, religiei, limbii materne, mediului familial, deficienţelor, sexului sau nivelului capacităţilor sale. Un sistem care separă unii de alţii copiii şi care consideră că cei mai capabili sunt mai importanţi şi demni de apreciere nu poate fi considerat un sistem incluziv;

  celebrarea diversităţii: trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca diversitatea să fie recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nicio cultură nu este superioară alteia. Plecând de la această premisă, se va pune accent pe incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună şi considerând că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie şi comunitate este temelia dezvoltării şi evoluţiei lui ulterioare;

centrarea demersurilor educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui parteneriat strâns cu acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor;

valorificarea principiilor învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor al propriei învăţării prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în contexte semnificative pentru vârsta şi particularităţile sale individuale) ;

  respectarea coerenţei şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii cu curriculumul pentru învăţământul primar;

respectarea standardelor europene şi internaţionale privind educaţia timpurie.

F.    Finalităţile educaţiei timpurii[v]:

dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia;

dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi;

încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;

descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.

  sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.


            Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.

            Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.

          Educaţia timpurie contribuie substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:

·  calitatea personalului din creșă;

·  mediul educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;

·  numărul de copii din grupă;

·  calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers personalizat, care presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).


          Copiii care prezintă un nivel înalt de anxietate cronică secretă cantităţi mari de hormoni ai stresului, cortizoli, care dăunează exercitării capacităţilor cognitive şi funcţionării sistemului imunitar.

         Anumite microelemente, cum ar fi iodul şi zincul, sunt extrem de importante pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului.

          Subnutriţia duce la letargie dăunând interesului copilului pentru lumea din jurul lui.

          Nutriţia deficitară diminuează rezistenţa copilului la boală.

         Copilul se naşte cu 10 miliarde de celule nervoase şi petrece primii trei ani din viaţă adăugând celule gliale pentru a sprijini şi hrăni aceşti neuroni. Atunci aceştia sunt capabili să formeze mii de interconexiuni între ei sub forma dendritelor şi axonilor care se extind şi în alte regiuni ale creierului.

         La 6 ani copilul are două treimi din creierul adultului şi are de 5 până la 7 ori mai multe conexiuni între neuroni decât creierul unui copil de 18 luni sau al unui adult.

         Creierul unui copil de 6/7 ani are o imensă capacitate de a realiza mii şi mii de conexiuni dendritice între neuroni. Acest potenţial de dezvoltare se finalizează în jurul vârstei de 10/11 ani, când copilul pierde cam 80% din acest volum de conexiuni neuronale.

         Ceea ce nu dezvoltăm sau nu utilizăm, pierdem ca şi capacitate. O enzimă este eliberată în creier şi dizolvă toate căile neuronale slab mielinizate.

I.     Obiectivele generale  pentru o grupa de anteprescolari:

                                                                                             

 


J.    Obiectivele specifice ale educației timpurii au la bază următoarele principii:

a)    copiii isi revin repede din stresul despartirii de parinti fara afectare emotionala majoră;

b)    zambetul  sincer;

c)    comunicarea in fraze scurte  (fara repetitii );

d)    acordarea instruirii cu nevoile copiilor;

e)    invaţarea semnalelor unice, individuale ale fiecarui copil;

f)     definirea temperamentului copilului intelegand directia de interventie educativă.




Bibliografie:
[i] ,,Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării copilului preşcolar ”- Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar, Bucuresti, 2008
[ii] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani", M.E.C.T., 2008
[iii] Pre-School Education in the European Union. Current Thinking and provision, 1995, în „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar", M.E.C.T., 2008
[iv] „Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani", M.E.C.T., 2008, proiect pilot, www.edu.ro
[v] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani" aprobat prin O.M. nr. 5233/1.09.2008
Trimiteți un comentariu