sâmbătă, august 03, 2013

Restart Creșa Deva



   

Anul 2013 este un an de referință în devoltarea creșelor  din România, un nou început,  un restart deoarece acestora li s-a conferit, pe lângă statutul de unități sociale  și statutul de unități de învățământ pentru educația copiilor de vârstă antepreșcolară, cu toate  privilegiile si obligatiile oferite de lege.


În cele ce urmează voi prezenta o evoluție în timp a acestui domeniu, în special a Creșei Deva,  cu accent pe reglementările juridice care au ghidat această sferă socială.


Etapa I (1949-1970)
Cresa este institutia creată pentru prima dată în România prin Decretul nr.343 din 1949 pentru organizarea si functionarea Fondului Plastic al Pictorilor si Sculptorilor din Republica Populara Română.
Prin acest act normativ s-a prevazut înființarea creselor în scopul asigurării conditiilor favorabile pentru desfasurarea muncii creatoare a artistilor plastici, în vederea asigurarii conditiilor necesare pentru suplinirea indeplinirii obligatiilor parintesti privind  cresterea, ingrijirea si educarea copiilor cu varsta cuprinsa intre zero si trei ani.

Etapa a II-a (1970- 2001)
Creşa, ca serviciu destinat copiilor sub 3 ani, a luat amploare  deosebită în ţara noastră  în  special in anii anii '70, apogeul fiind atins in anii '80 cand s-au înregistrat în   România    902 creşe unde  90.000 de copii  erau îngrijiţi în aceste creşe.

Înscriindu-se în planul național de înființare a creșelor, Creşa din municipiul Deva a luat fiinţă la data de 26 mai 1971, construindu-se un  imobil situat pe Aleea Viitorului nr. 5, fiind  subordonată Spitalului Judeţean Deva.

Timp de şapte ani a funcţionat ca o creşă de zi, având 4 grupe (sugari, grupă mică, grupă mijlocie şi grupă mare). Capacitatea creşei era de 100 de paturi, având un număr de 25 copii în fiecare grupă.

La data de 19 iunie 1978 s-a înfiinţat creşa saptamanală la etajul I, având 2 grupe (mare si mijlocie). Programul creşei săptamanale era de luni, ora 06.00 până sâmbăta la orele 16.00.

Etapa a III-a ( 2001-2007)

In România, în 2001 avut loc trecerea creşelor din sectorul sanitar în acela  al administraţiei publice locale.

Din data de 1 iulie 2001 Creşa Deva trece în subordinea Consiliului Local Deva, subordonare păstrată până în prezent. Creșa  se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului Deva conform Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 318 din  2001 privind aprobarea protocolului de predare-primire a patrimoniului Creșei de la Spital  către Consiliul Local Deva.

In 15 iunie 2008 s-a desfiinţat creşa săptămânală, transformându-se în creşă de zi, cu program de luni-vineri, de la orele 06. 00 la 18.00. Acest program se păstrează și astăzi.

Etapa a IV-a (2007-2012)

Reapărând interesul pentru educație, în special  pentru educația timpurie, acest demeniu a facut obiectul unei legi speciale-Legea nr. 263 din 19 iulie 2007  privind infiintarea, organizarea  si   functionarea creselor. La data intrãrii în vigoare a acestei  legi se abroga dispoziţiile referitoare la creşe din Hotãrârea Guvernului nr. 360/1991 privind organizarea activitãţii creşelor şi grãdiniţelor şi stabilirea contribuţiei pãrinţilor la întreţinerea copiilor din aceste unitãţi.

Mai tarziu, în anul 2011, în Legea nr. 1 din  2011 a educaţiei naţionale se  aloca spatiu si  o tratare speciala educaţiei antepreşcolară (Secţiunea a 2-a).

Potrivit  art. 27 alin. (1) și (5) din Legea educației nationale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, ,,educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi. Aici intervine rolul educatorului puericultor (Cod C.O.R – 234203)  care este persoana calificată a carei interventie se regaseste în sectorul serviciilor de crestere, îngrijire si educatie timpurie a copilului si de sustinere a parintilor în consolidarea abilitatilor parentale și care are rol în educarea copiilor de vârstă antepreşcolară  în conformitate cu cerinţele idealului educaţional.

Etapa a V-a (actuală)

 La finele anului 2012 a apărut Hotărarea nr. 1252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare si functionare a creselor si a altor unitati de educatie timpurie anteprescolara  care stabileste  clar rolul si locul creselor:  Creşele   fac parte atât din sistemul naţional de servicii sociale reglementat de Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, prin furnizarea de servicii de îngrijire şi supraveghere, cât şi din sistemul de învăţământ preuniversitar reglementat de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin furnizarea de servicii de educaţie timpurie antepreşcolară.

Hotărârea menționată obligă ca începând cu data aprobării acestei metodologii, conducerile unităţilor care oferă servicii de educaţie antepreşcolară să ia  toate măsurile necesare pentru reorganizarea creșelor, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi al inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până la începerea anului şcolar 2013-2014.

În urma adoptării Hotărârii C.L. Deva nr. 9  din 2013, Creșa Deva a fost reorganizată conform Hotararii nr. 1252 din 12 decembrie 2012,  facând parte atat din sistemul national de servicii sociale reglementat de Legea asistentei sociale nr. 292 din 2011, prin furnizarea de servicii de ingrijire si supraveghere, cat si din sistemul de invatamant preuniversitar reglementat de Legea educatiei nationale nr. 1 din 2011, cu modificarile si completările ulterioare, prin furnizarea de servicii de educatie timpurie anteprescolară.

 În statul de funcții a apărut câte un educator puericultor pentru fiecare grupă de creșă.

Ordinul  nr. 3412/557 din 19 martie 2013 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară prevede că Furnizorii de educaţie timpurie antepreşcolară care funcţionează legal în anul şcolar 2012 - 2013, conform legislaţiei în vigoare, se consideră acreditaţi şi se supun doar procedurilor de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscrişi în Registrul naţional al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi. Furnizorii de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi au obligaţia de a solicita ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar ) desfăşurarea procedurilor de evaluare externă periodică la 3 ani de la obţinerea acreditării.

 În acest sens, creșa Deva se bucură de acreditarea  de jure oferită   de ordinul menționat, ulterior supunându-se evaluării externe de către ARACIP.

În urma adoptării Hotărârii C.L. Deva nr. 222 din 2013, Creșa Deva a fost inclusă în rețeaua unităților școlare care ființează în anul școlar 2013-2014 pe raza municipiului Deva, cu o cifră de școlarizare de 50 copii ( 25 copii în grupa copiilor cu vârsta între 1-2 ani și 25 copii  cu vârsta între 2-3 ani) http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/4605/222.pdf .

Din  data de 19 iulie 2013,  Creșa Deva se numără printre serviciile sociale acreditate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Politici familiale, incluziune şi asistenţă socială, fiind cuprinsă  în Registrul electronic unic al serviciilor sociale, pozitia 4289- http://www.mmuncii.ro/sas/furnizor/4289 .

În urma concursului desfășurat pentru ocuparea postului de director, juristul Ion Nistor exercită  din 1 aprilie 2013 pentru un mandat de 5 ani funcția de director al Creșei Deva, fiindu-i încredințată prin dispoziția Primarului organizarea, conducerea resurselor umane, administrarea precum și gestionarea patrimoniului și a bunurilor materiale și financiare, în condițiile realizării unui management eficient și de calitate.

Directorul Creșei  este licențiat al Facultății de Drept „I.C. Drăgan” din Lugoj, are o experiență de peste 20 ani în administrația publică (consilier, expert, referent de specialitate), dintre care, peste 5 ani a ocupat funcția de consilier juridic la școli și grădinițe din domeniul privat și de stat.

         Directorul Creșei este sprijinit în actul de conducere de un Consiliu Consultativ alcatuit din angajați, reprezentanții beneficiarilor și membrii comunității locale care sprijină parteneriatul instituție –comunitate și sustin un management prin care creșa să aibă locul cuvenit între instituțiile reprezentative de educare și formare. 


Galerie foto


             Contact Creşa Deva
Director Jurist Ion Nistor
Telefon:  0751/121 169
E-mail:  inistor@gmail.com
Adresa
Deva, Aleea Viitorului, nr. 5
Telefon/fax: 0254/230 250
E-mail: cresa.deva@gmail.com





           




Trimiteți un comentariu