duminică, februarie 08, 2015

Contravenţii care vizează unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor

     




  Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
a) organizarea pentru copii şi tineri de tabere sau activităţi similare în alte unităţi de cazare fără dovada avizului epidemiologic al cadrelor didactice, al copiilor şi tinerilor;
  b) primirea în unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor fără dovada efectuării imunizărilor profilactice obligatorii şi fără documentele medicale eliberate de medicul de familie care atestă starea de sănătate a copiilor şi tinerilor;
  c) neasigurarea prezentării cadrelor didactice, preşcolarilor şi elevilor la examinările medicale periodice conform normelor în vigoare, precum şi a elevilor la triajele epidemiologice efectuate după vacanţele şcolare;
  d) nerespectarea numărului maxim de copii admişi pentru o grupă în unităţile de copii antepreşcolari, preşcolari sau dintr-o clasă pentru elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal, cu excepţia celor pentru care există derogare emisă de instituţiile abilitate;
  e) neasigurarea în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particulare, inclusiv taberele, centrele de vacanţă, unităţile ce asigură servicii similare şi unităţile destinate găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar, a unui spaţiu corespunzător normelor igienico-sanitare pentru servirea mesei;
  f) nerespectarea de către conducătorii unităţilor şi cadrele medicale a normelor în vigoare privind necesarul zilnic de calorii, elemente minerale şi substanţe nutritive, corespunzător vârstei şi stării de sănătate;
  g) nerespectarea principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi tineri, conform normelor în vigoare;
  h) neavizarea şi neaprobarea meniului elaborat pentru copiii şi tinerii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particulare, inclusiv taberele, centrele de vacanţă, unităţile ce asigură servicii similare şi unităţile destinate găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar, de către un cadrul medical şi conducătorul unităţii;
  i) prepararea, comercializarea şi distribuirea produselor alimentare care nu respectă limitele de la care acestea devin nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, conform listei stabilite de Ministerul Sănătăţii;
  j) nerespectarea compoziţiei, calităţii, etichetării şi ambalării produselor lactate şi de panificaţie distribuite elevilor şi preşcolarilor conform normelor în vigoare;
  k) nerespectarea condiţiilor pentru transportul, distribuţia şi depozitarea produselor lactate şi de panificaţie distribuite elevilor şi preşcolarilor conform normele în vigoare;
  l) neefectuarea sau neînregistrarea triajului epidemiologic, a dispensarizării şi a examenelor medicale de bilanţ al stării de sănătate în unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, precum şi neraportarea acestora la autorităţile de sănătate publică teritoriale, conform normelor Ministerului Sănătăţii;
  m) neefectuarea, periodică sau după necesitate, a lucrărilor de igienizare şi revizuire a instalaţiilor, precum şi a lucrărilor de recondiţionare a clădirilor unităţilor de învăţământ, taberelor, centrelor de vacanţă, unităţilor ce asigură servicii similare şi a unităţilor destinate găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar, destinate copiilor şi tinerilor;
  n) neasigurarea spaţiului pentru depozitarea produselor destinate copiilor şi tinerilor, precum laptele şi cornul şi altele asemenea, precum şi nedotarea corespunzătoare a acestuia.
  
  Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte săvârşite de persoanele juridice:

  a) nerespectarea de către conducătorii unităţilor pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, de către conducătorii autorităţilor publice locale, precum şi de către administraţiile taberelor pentru copii şi tineri a normelor de igienă în vigoare specifice fiecărui obiectiv şi a condiţiilor referitoare la circuite funcţionale, cubajul minim de aer, microclimat, iluminat, mobilier, obiecte şi anexe sanitare, întreţinerea curăţeniei şi a altor asemenea cerinţe;
  b) neasigurarea aprovizionării cu apă potabilă a unităţilor, a taberelor, centrelor de vacanţă, unităţilor ce asigură servicii similare şi a unităţilor destinate găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar, destinate copiilor şi tinerilor, conform normelor sanitare în vigoare, şi nerealizarea de instalaţii proprii de apă pentru consumul uman la nivelul unităţilor care funcţionează în localităţi fără un sistem central de aprovizionare cu apă de către conducătorii unităţilor pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, de către conducătorii autorităţilor publice locale, precum şi de către administraţiile taberelor pentru copii şi tineri;
  c) neasigurarea de vestiare demixtate pentru elevi la sălile de educaţie fizică din unităţile de învăţământ;
  d) nerespectarea de către conducerile unităţilor de învăţământ ori de către cadrele didactice a normelor de igienă privind munca intelectuală în procesul instructiv-educativ al preşcolarilor, elevilor şi studenţilor;
  e) utilizarea de paturi suprapuse în dormitoarele instituţiilor pentru protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi odihna copiilor şi tinerilor fără avizul autorităţii de sănătate publică teritorială şi fără respectarea condiţiilor de construcţie şi folosire impuse;
  f) neaplicarea de către conducerile unităţilor pentru protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi odihna copiilor şi tinerilor a măsurilor de prevenire a accidentelor sau a unor îmbolnăviri la copii şi tineri, inclusiv în orele de educaţie fizică şi de activitate practică în ateliere şi laboratoare;
  g) neasigurarea şi nedotarea corespunzătoare a unor truse de prim ajutor în unităţile în care potrivit normelor în vigoare nu se impune amenajarea unui cabinet medical, precum şi în laboratoarele de chimie, atelierele şcolare şi studenţeşti din unităţile de învăţământ;
  h) neasigurarea de către conducătorii unităţilor pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, de către conducătorii autorităţilor publice locale, precum şi de către administraţiile taberelor pentru copii şi tineri pentru instituţiile pentru protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi odihna copiilor şi tinerilor a condiţiilor de igienă privind spălarea şi depozitarea rufăriei;
  i) folosirea de jucării şi materiale didactice care prin natura materialului, greutatea sau prin forma lor constituie un risc pentru sănătatea copiilor.

  

Art. 55 si 56  din Hotărârea nr. 857 din 24 august 2011  privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice


Trimiteți un comentariu