joi, noiembrie 19, 2015

Actele normative de baza care reglementeaza profesia de consilier juridic


Actele normative de baza care  reglementeaza  profesia  de consilier juridic






Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003  privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (actualizata până la data de 30 iunie 2006*)

EMITENT: PARLAMENTUL
Data Intrarii in vigoare: 30 Iunie 2006
Parlamentul României adopta prezenta lege.
  CAP. I
  Dispozitii generale
  ART. 1
  Consilierul juridic asigura apararea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constitutia şi legile tarii.
  ART. 2
  Consilierul juridic poate să fie numit în functie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.
  ART. 3
  (1) Consilierul juridic numit în functie are statutul functionarului, potrivit functiei şi categoriei acesteia.
  (2) Consilierul juridic angajat în munca are statut de salariat.
  ART. 4
  Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura, precum şi cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină, în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizeaza şi contrasemnează actele cu caracter juridic.
  ART. 5
  Consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apararii şi promovarii intereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice.
  ART. 6
  Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementarilor legale privind persoana juridica în serviciul careia se afla sau cu care are raporturi de muncă.
  ART. 7
  Activitatea de consilier juridic este considerata vechime în munca juridica în functiile de magistrat, avocat, notar public sau alte functii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecareia dintre aceste profesii.
  CAP. II
  Dobandirea şi încetarea calităţii de consilier juridic
  ART. 8
  Poate fi consilier juridic acela care indeplineste urmatoarele condiţii:
  a) este cetatean român şi are domiciliul în România;
  b) are exercitiul drepturilor civile şi politice;
  c) este licentiat al unei facultati de drept;
  d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; aceasta condiţie se dovedeste cu certificat medical eliberat în condiţiile legii;
  e) nu se afla în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege.
  ART. 8^1
  (1) Cetateanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European poate exercita profesia de consilier juridic în România, dacă indeplineste condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea prevăzută la art. 8 lit. a).
  (2) Persoana prevăzută la alin. (1), care a dobândit calificarea de consilier juridic în statul membru de origine sau de provenienţă, poate solicita oricand recunoasterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de consilier juridic şi a practicarii acesteia în România.
  (3) În vederea recunoasterii diplomelor în România, solicitantul va trebui sa sustina, la alegere, un examen de verificare a cunoştinţelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani în domeniul dreptului românesc.
  (4) Ministerul Justiţiei va stabili conţinutul şi modul de desfăşurare a examenului sau a stagiului prevăzut la alin. (3).
  (5) Persoana prevăzută la alin. (1), care exercită profesia de consilier juridic în România, poate desfăşura aceleasi activităţi profesionale ca şi consilierul juridic român.
  (6) Prevederile prezentului articol se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor şi calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare.
-------------
  Art. 8^1 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 246 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 27 iunie 2006.
  ART. 9
  Este nedemn de a fi consilier juridic:
  a) cel care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de natura a aduce atingere profesiei de consilier juridic;
  b) cel care, în exercitarea profesiei de consilier juridic, a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturi şi libertati fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabila;
  c) cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege.
  ART. 10
  Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu:
  a) calitatea de avocat;
  b) activităţile care lezeaza demnitatea şi independenta profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;
  c) orice alta profesie autorizata sau salarizata în tara sau în strainatate;
  d) functia şi activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciara;
  e) activitatea publicistica salarizata;
  f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condiţiile legii.
  ART. 11
  Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibila cu:
  a) activitatea didactica universitara şi de cercetare juridica, activitatea literara, culturala şi publicistica nesalarizata;
  b) functia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese;
  c) participarea la comisii de studii, de intocmire a proiectelor de reglementari juridice.
  ART. 12
  (1) La debutul exercitarii profesiei, consilierul juridic efectueaza obligatoriu un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, perioada în care are calitatea de consilier juridic stagiar.
  (2) Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic indrumator, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător.
  (3) De asemenea, în ceea ce priveste definitivarea în functia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
  (4) Drepturile şi obligaţiile consilierului juridic stagiar sunt cele prevăzute în actul de numire sau în contractul de muncă, inclusiv toate celelalte drepturi ale functiei, pe perioada stagiului.
  ART. 13
  (1) Consilierul juridic stagiar poate pune concluzii la judecatorie şi la tribunale ca instanţa de fond, la organele de urmărire penala, precum şi la celelalte organe administrative cu atribuţii jurisdictionale.
  (2) Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la instantele judecătorești de toate gradele, la organele de urmărire penala, precum şi la toate autorităţile şi organele administrative cu atribuţii jurisdictionale.
  ART. 14
  Consilierul juridic este obligat ca, în concluziile orale sau scrise, sa sustina cu demnitate şi competenţa drepturile şi interesele legitime ale autorităţii sau persoanei juridice pe care o reprezinta şi să respecte normele de deontologie profesionala prevăzute în legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul acestei profesii.
  ART. 15
  Evidentele activităţii consilierului juridic, actele şi documentele sunt tinute de acesta, potrivit reglementarilor privind activitatea persoanei juridice în slujba careia se afla.
  ART. 16
  Consilierul juridic este obligat să respecte dispozitiile legale privitoare la interesele contrare în aceeasi cauza sau în cauze conexe ori la conflictul de interese pe care persoana juridica ce o reprezinta le poate avea; el este, de asemenea, obligat să respecte secretul şi confidentialitatea activităţii sale, în condiţiile legii.
  ART. 17
  Consilierul juridic raspunde juridic pentru incalcarea obligaţiilor profesionale, potrivit legii şi reglementarilor specifice ale domeniului activităţii persoanei juridice în slujba careia se afla.
  ART. 18
  Autorităţile şi persoanele juridice de drept public sau privat, care încadrează consilieri juridici debutanti, beneficiaza de reglementarile financiare favorabile prevăzute de lege.
  ART. 19
  Consilierii juridici din structurile administraţiei publice judetene şi locale sunt obligati sa acorde consultanţă şi asistenţa juridica, la cerere, consiliilor comunale şi primariilor, iar reprezentarea acestora se poate face pe baza delegatiei emise de primar.
  CAP. III
  Organizarea şi protectia profesiei de consilier juridic
  ART. 20
  (1) În condiţiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri judetene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundatiile.
  (2) Formele de asociere şi organizare la nivel judetean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege.
  (3) Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile constitutionale ale dreptului de asociere şi reglementarile legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice.
  ART. 21
  Asociaţia profesionala a consilierilor juridici tine evidenta acestora în condiţii similare evidentei barourilor de avocati.
  
      ART. 22
  (1) Consilierul juridic raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementarii legale privind activitatea persoanei juridice în slujba careia se afla.
  (2) Constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată şi sanctiunile disciplinare sunt cele prevăzute în reglementarea specifică persoanei juridice în slujba careia se afla consilierul juridic.
  (3) Autoritatea disciplinara poate fi sesizata de persoana vatamata sau, după caz, de asociaţia profesionala.
  ART. 23
  În activitatea sa profesionala consilierul juridic se bucura de protectia legii, în condiţiile prevăzute de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
  CAP. IV
  Dispozitii tranzitorii şi finale
  ART. 24
  (1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
  (2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice, instituţiile şi toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în incadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care îi au numiti sau angajaţi în slujba lor.
  ART. 25
  (1) Asociaţiile profesionale se vor înfiinţa şi statutele acestora se vor adopta în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.
  (2) Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi, asociaţiile profesionale existente ale jurisconsultilor şi consilierilor juridici îşi inceteaza activitatea.
  ART. 26
  Evidentele consilierilor juridici şi actualizarea permanenta a acestora se vor realiza de către asociaţiile profesionale la sfârşitul fiecarui an şi se vor comunică prefecturii, consiliului judetean, instanţelor judecătorești, organelor de urmărire penala şi baroului din judeţul respectiv.
      ART. 27
  Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi functionarea oficiilor juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 aprilie 1955, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispozitii contrare.
  Această lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 22 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.
               p. PRESEDINTELE SENATULUI,
                 DORU IOAN TARACILA
  Această lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 4 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.
            PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
                 VALER DORNEANU
  Bucureşti, 28 noiembrie 2003.   Nr. 514.

Statutul  profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare
(actualizat până la data de 20 iunie 2014*)
EMITENT: UNIUNEA COLEGIILOR CONSILIERILOR JURIDICI DIN ROMÂNIA
Data Intrarii in vigoare: 20 Iunie 2014
  *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 20 iunie 2014 este realizată prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012.
  
  **) NOTĂ:
  Potrivit art. III din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, începând cu data de 1 mai 2012 se implementează noile însemne, prin utilizarea în mod unitar a acestora de către O.C.J.R. şi Colegiile teritoriale membre ale O.C.J.R. şi, implicit, de către consilierii juridici înscrişi pe Tablourile ţinute de către Colegiile teritoriale membre ale O.C.J.R.
  În temeiul Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, al prevederilor art. 9, 40, 41 şi 45 din Constituţie, republicată,
  Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România adoptă prezentul statut.
I. DISPOZIŢII GENERALE
  ART. 1
  Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi prevederilor prezentului statut.
  ART. 2
  Profesia de consilier juridic este independentă şi organizată autonom, fiind exercitată integrat în sistemul de justiţie românesc.
  ART. 3
  Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuare Tablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România.
  ART. 4
  Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, codului de deontologie profesională şi prezentului statut al profesiei.
  ART. 5
  În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, consilierul juridic este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, acesta fiind protejat de lege împotriva acestora.
  ART. 6
  Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat şi ale celorlalte entităţi interesate în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării.
  
ART. 7
  Relaţia profesională dintre consilierul juridic şi beneficiarul serviciilor sale se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, confidenţialitate şi independenţa opiniilor profesionale.
  ART. 8
  În activitatea sa, consilierul juridic asigură:
  - consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;
  - avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii.
  
         ART. 9
  Activitatea de consilier juridic este considerată vechime în muncă juridică în funcţiile de magistrat, avocat, notar public sau în alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecăreia dintre aceste profesii.
 II. CONSILIERUL JURIDIC
  1. Realizarea profesiei
  ART. 10
  a) Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează prin:
  - consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
  - redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea acesteia;
  - redactarea proiectelor de contracte, precum şi negocierea clauzelor legale contractuale;
  - asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică a persoanelor juridice şi a altor entităţi interesate;
  - redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc persoana juridică în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia;
  - avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic;
  - verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare;
  - semnarea la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, a documentelor cu caracter juridic emanate de la persoana juridică sau de la instituţia publică reprezentată;

  b) 1. avizele pentru legalitate şi conformitate vor fi însoţite de semnătura şi parafa profesională;

       2. parafa profesională individuală va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
  - denumirea "COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI" (teritorial - JUDEŢ);
  - sigla "COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI" (teritorial - JUDEŢ);
  - numele şi prenumele consilierului juridic, însoţite de menţiunea S (stagiar) sau D (definitiv), după caz;
  - codul unic de identificare, format din 2+4 (patru) cifre, alocat în ordinea înscrierii în Tablou, cod unic de înregistrare ce nu va mai putea fi realocat (primele două cifre reprezintă judeţul);

  c) în condiţiile în care actul juridic supus avizării pentru legalitate nu este conform legii, consilierul juridic va formula un raport de neavizare în care va indica neconcordanţa acestuia cu normele legale, în vederea refacerii actului;

  d) consilierul juridic, indiferent de forma în care îşi desfăşoară activitatea profesională, se subordonează, numai pe linie administrativă, persoanei juridice în favoarea căreia îşi exercită profesia.
  
         ART. 11
  Dreptul la opinie profesională a consilierului juridic este garantat.
  ART. 12
  Consilierul juridic poate reprezenta gratuit în justiţie rudele sale, ale soţului/soţiei, până la gradul IV inclusiv.
  ART. 13
  a) În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, consilierul juridic este obligat să păstreze secretul profesional privitor la cauza ce i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.
  b) Pentru activitatea depusă, consilierul juridic are dreptul să fie remunerat conform prevederilor formei scrise a raportului juridic care stă la baza exercitării profesiei faţă de beneficiar.
  c) În scopul asigurării secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra consilierului juridic sau la locul de exercitare a profesiei sunt inviolabile. Percheziţionarea consilierului juridic, a domiciliului ori a biroului său nu poate fi făcută decât de procuror, în temeiul unui mandat emis în condiţiile legii. Nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu nici un fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale consilierului juridic şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.
  2. Dobândirea calităţii de consilier juridic
  A. Primirea în profesie
  ART. 14
  Poate fi consilier juridic persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
  a) este cetăţean român şi are domiciliul în România;
  b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;
  c) este licenţiată a unei facultăţi de drept;
  d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; această condiţie se dovedeşte cu certificat medical eliberat în condiţiile legii;
  e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de Legea nr. 514/2003.
  ART. 15
  Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform regulamentului şi statutului fiecărui colegiu teritorial.
  ART. 16
  (1) Cererea de înscriere în profesie va fi însoţită de acte care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 8, 9 şi 10 din Legea nr. 514/2003, respectiv: copii ale actului de identitate, ale actelor de stare civilă, ale certificatului de naştere, copie legalizată a diplomei de studii, cazierul judiciar, certificatul medical, două fotografii color pentru "Legitimaţia de consilier juridic" şi declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile legale pentru dobândirea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi că nu este înscris în alt colegiu sau asociaţie profesională a consilierilor juridici.
  (2) Colegiul teritorial verifică îndeplinirea condiţiilor generale şi speciale prevăzute de legea şi statutul profesiei şi avizează admiterea în colegiul respectiv.
  (3) După aprobarea cererii, solicitantului i se va elibera decizia de înscriere în profesie, conform vechimii sale în activităţi juridice.
  (4) Taxele de înscriere se vor stabili de către fiecare colegiu teritorial.
  ART. 17
  La primirea în corpul profesional, consilierul juridic depune următorul jurământ:
"În numele Legii, Onoarei şi Adevărului Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să-mi exercit profesia independent, cu demnitate şi probitate şi să păstrez secretul profesional.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
  B. Demnitatea profesională
  ART. 18
  Este nedemn de a fi consilier juridic acela care:
  a) a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic;
  b) în exercitarea profesiei de consilier juridic a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
  c) este declarat nedemn, pentru alte cauze, de lege.
  C. Incompatibilitate şi compatibilitate
  ART. 19
  Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu:
  a) calitatea de avocat;
  b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;
  c) alte profesii autorizate sau salarizate;
  d) funcţia şi activitatea de administrator sau de lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară;
  e) activitatea publicistică salarizată;
  f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din situaţia de conflict de interese, în condiţiile legii.
  ART. 20
  Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu:
  a) activitatea didactică universitară şi de cercetare;
  b) funcţia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese;
  c) participarea la comisii de studii, de întocmire a proiectelor de reglementări juridice;
  d) orice altă activitate profesională care nu încalcă situaţiile de incompatibilitate şi de nedemnitate;
  e) calitatea de asociat, acţionar, administrator, cenzor la oricare dintre formele de organizare juridică prevăzute de lege.
  D. Situaţii speciale cumulative. Societatea profesională
  ART. 21
  Persoana juridică înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, constituită de către unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în Tabloul ţinut de colegiile teritoriale, are caracter de societate profesională. În conformitate cu normele deontologice şi de etică profesională şi cu prezentul statut, aceste societăţi profesionale nu pot funcţiona în lipsa avizului de principiu dat de colegiul teritorial pe a cărui rază îşi au sediul, care va verifica, în principal, următoarele:
  - calitatea de consilier juridic, conform legii şi statutului profesiei, a asociatului unic/asociaţilor/acţionarilor;
  - obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice (consultanţă şi reprezentare juridică, exclusiv activităţi atribute speciale ale altor profesii juridice) cod CAEN 7411. În urma dobândirii personalităţii juridice şi a obţinerii autorizaţiilor de funcţionare, a avizului Colegiului, societatea profesională, prin grija acestuia, va fi înregistrată obligatoriu în partea cu destinaţie specială, respectiv Societăţi Profesionale, din Tabloul ţinut de colegiul teritorial.
  Orice modificare adusă actelor constitutive ale acestor societăţi va trebui adusă la cunoştinţă colegiului teritorial în a cărui rază acestea îşi au sediul.
  E. Dovedirea calităţii de consilier juridic
  ART. 22
  (1) Calitatea de consilier juridic - cu drept de exercitare a profesiei se dovedeşte cu "Legitimaţia de consilier juridic" şi insigna profesiei, eliberate de fiecare colegiu consilierului juridic înscris în Tabloul Colegiului.
  (2) Actele juridice redactate şi contrasemnate de consilierul juridic vor purta parafa acestuia, iar cele avizate pentru legalitate vor purta parafa şi semnătura acestuia.
  (3) Modelul legitimaţiei de consilier juridic, cu însemnele corpului profesional, insigna şi parafa de avizare pentru legalitate sunt adoptate de Congresul Colegiilor Consilierilor Juridici din România.
  F. Stagiul profesional
  ART. 23
  (1) La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează, în mod obligatoriu, un stagiu de pregătire profesională, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar.
  (2) Stagiul reprezintă perioada premergătoare definitivării în profesia de consilier juridic şi are drept scop pregătirea profesională a consilierului juridic la începutul exercitării profesiei.
  (3) Stagiul la debutul în profesie este obligatoriu şi efectiv.
  (4) În timpul stagiului, consilierul juridic va avea calitatea de consilier juridic stagiar.
  (5) Durata stagiului este de 2 ani. Consiliul colegiului teritorial, în mod excepţional şi numai după verificarea raportului făcut de şeful Biroului de îndrumare profesională, împreună cu consilierul juridic îndrumător, precum şi cu consilierul juridic care sprijină cererea de admitere în colegiu pe baza unei activităţi profesionale meritorii, poate aproba reducerea perioadei de stagiu. Această reducere nu poate fi mai mare de 6 (şase) luni calendaristice.
  (6) Stagiul se suspendă în perioada neexercitării profesiei.
  (7) Perioada de stagiu efectuată înainte de data suspendării se ia în calcul pentru îndeplinirea stagiului.
  (8) Drepturile şi obligaţiile administrative ale consilierului juridic stagiar sunt prevăzute în actul de decizie în baza căruia exercită profesia, beneficiind de toate celelalte drepturi ale funcţiei pe perioada stagiului.
  (9) Consilierul juridic stagiar poate pune concluzii la judecătorie şi la tribunale ca instanţă de fond, la organele de urmărire penală, precum şi la celelalte organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale.
  (10) Consilierul juridic îndrumător este obligat să prezinte Consiliului colegiului teritorial, la sfârşitul perioadei de stagiu, un raport de activitate asupra modului în care stagiarul şi-a îndeplinit în mod efectiv îndatoririle profesionale.
  (11) Asigurarea consilierului juridic îndrumător
  Poate îndeplini calitatea de consilier juridic îndrumător numai consilierul juridic definitiv şi care se bucură de o reputaţie profesională neştirbită.
  (12) Definitivarea
  După efectuarea stagiului consilierul juridic stagiar va susţine examenul de definitivare.
  Comisia de examinare după definitivat eliberează candidatului "Certificatul de promovare a examenului de definitivat" în baza căruia acesta este înscris pe Tablou cu menţiunea "definitiv".
  Taxa pentru susţinerea examenului de definitivat se stabileşte de către fiecare colegiu teritorial.
  (13) Definitivarea în profesia de consilier juridic pe baza vechimii în celelalte funcţii juridice
  Poate fi primit în profesie, în calitate de consilier juridic definitiv, cel care anterior sau la data primirii a îndeplinit funcţia de avocat, magistrat ori notar definitiv sau a îndeplinit alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecăreia dintre aceste profesii, cel puţin 5 ani.
  (14) Raportul dintre consilierul juridic definitiv - îndrumător şi consilierul juridic stagiar este de conlucrare profesională, în baza unui contract de îndrumare în formă scrisă.
  Condiţiile efectuării stagiului şi ale definitivatului sunt conform Legii nr. 514/2003
 şi vor fi prevăzute în regulamentele Comisiei metodologice a Ordinului Consilierilor Juridici din România (O.C.J.R.).
---------
  Alin. (14) al art. 23 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  G. Interdicţii
  ART. 24
  (1) Consilierul juridic nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase ale pricinii.
  (2) Consilierul juridic nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea părţii în cauză, în condiţiile legii.
  (3) Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de consilier juridic, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător al vreunei părţi în cauză.
  (4) Dacă a fost ascultat ca martor, consilierul juridic nu mai poate desfăşura nici o activitate profesională în acea cauză.
  (5) Consilierul juridic nu poate îndeplini funcţia de expert, interpret sau traducător în cauza în care este angajat.
  3. Exercitarea profesiei
  ART. 25
  În scopul asigurării, garantării şi protejării dreptului neîngrădit la muncă, conform art. 3 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii şi art. 41 şi 45 din Constituţie, republicată, consilierul juridic îşi poate exercita profesia la alegere, în oricare dintre formele prevăzute de lege şi de statutul profesiei, cu respectarea prevederilor privind compatibilitatea şi incompatibilitatea în exercitarea acesteia.
  ART. 26
  (1) Consilierul juridic este liber să aleagă şi să schimbe în orice moment opţiunea sa pentru exercitarea profesiei.
  (2) Consilierul juridic definitiv sau stagiar, în vederea exercitării profesiei, se va înscrie pe Tabloul ţinut de colegiul teritorial.
  (3) Consilierul juridic este obligat să anunţe în scris conducerea colegiului teritorial din care face parte despre orice intenţie de modificare a opţiunii sale privind exercitarea profesiei.
  ART. 27
  Tabloul anual
  (1) Colegiul teritorial are obligaţia să întocmească anual Tabloul, cu menţionarea numelui şi a prenumelui, codului unic de înregistrare, a poziţiei profesionale, respectiv stagiar sau definitiv, precum şi a situaţiei în ceea ce priveşte exercitarea profesiei (exclus, suspendat etc.).
  (2) Prin grija colegiului teritorial, Tabloul anual şi modificările intervenite sunt comunicate O.C.J.R. şi instituţiilor prevăzute de lege.
---------
  Alin. (2) al art. 27 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 28
  (1) Consiliul colegiului teritorial emite hotărâri de trecere pe Tablou a consilierilor juridici incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe Tablou se face la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate.
  (2) Taxele de reînscriere pe Tablou se stabilesc de Consiliul colegiului teritorial.
  ART. 29
  (1) Consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică, sunt trecuţi pe Tablou cu menţiunea "definitiv".
  (2) Consilierii juridici care de la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 nu pot face dovada debutului în profesie anterior acestei date sunt trecuţi pe Tablou cu menţiunea "stagiar".
  (3) Licenţiatul unei facultăţi de drept care solicită înscrierea în profesia de consilier juridic şi are o vechime de minimum 5 ani în alte profesii juridice va fi trecut pe Tablou cu menţiunea "definitiv".
  ART. 30
  Încetarea calităţii de consilier juridic
  (1) Încetarea exercitării profesiei de consilier juridic are loc în următoarele situaţii:
  a) prin renunţare scrisă la exercitarea profesiei;
  b) prin deces;
  c) dacă împotriva consilierului juridic s-a luat măsura excluderii din profesie.
  (2) În toate situaţiile de încetare a exercitării profesiei de consilier juridic, acesta nu va mai putea folosi legitimaţia de consilier juridic, insigna, ştampilele şi roba.
  ART. 31
  Suspendarea exercitării profesiei de consilier juridic
  (1) Exercitarea profesiei de consilier juridic se suspendă în următoarele situaţii:
  a) în caz de incompatibilitate;
  b) pe perioada de interdicţie de a exercita activităţile profesionale, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;
  c) în caz de neplată a taxelor şi a contribuţiilor profesionale timp de 3 luni de la scadenţa acestora până la lichidarea lor integrală;
  d) în condiţiile în care consilierul juridic îndeplineşte alte funcţii juridice sau profesii salarizate.
  (2) În toate situaţiile de suspendare a exercitării profesiei de consilier juridic, precizate la alineatul anterior, pe Tablou se vor face menţiunile corespunzătoare.
  ART. 32
  Transferul
  (1) Consilierul juridic care, din motive justificate, solicită transferarea într-un alt colegiu va notifica atât colegiul în care este înscris, cât şi colegiul în care urmează să se înscrie.
  (2) Cererea de transfer trebuie să fie însoţită de actele pe care se întemeiază şi de un certificat eliberat de colegiul de la care se solicită transferul, certificat eliberat ulterior înregistrării cererii de transfer, prin care se constată că solicitantul nu a fost exclus, nu a devenit nedemn sau incompatibil, nu se află în curs de judecată penală ori disciplinară şi că a achitat la zi taxele şi contribuţiile profesionale către colegiu.
  (3) Consiliul colegiului de la care se solicită transferul va aviza cererea, pe care o va înainta, împreună cu dosarul de înscriere în profesie, colegiului la care se solicită transferul.
  ART. 33
  (1) Consiliul colegiului la care se solicită transferul va soluţiona cererea, potrivit raportului întocmit de un consilier delegat, care va verifica dosarul de înscriere în profesie al celui care solicită transferul, înaintat de colegiul de la care se solicită transferul o dată cu certificatul menţionat în articolul precedent, va aviza înscrierea în Tablou în mod corespunzător şi va elibera acestuia decizia de înscriere în Tablou, legitimaţia, insigna şi ştampilele.
  (2) Consiliul colegiului de la care consilierul juridic se transferă va dispune prin decizie radierea consilierului juridic transferat din Tabloul ţinut de colegiul respectiv.
  ART. 34
  Consilierul juridic transferat are obligaţia de a preda colegiului de la care se transferă legitimaţia, insigna şi ştampilele.
  III. DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE CONSILIERULUI JURIDIC
  ART. 35
  Drepturile consilierului juridic
  (1) Consilierul juridic are dreptul să fie înscris în Tablou, cu drept de exercitare a profesiei, şi are dreptul să acorde consultanţă juridică, să redacteze, să contrasemneze, să avizeze pentru legalitate acte juridice, să asiste şi să reprezinte orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică sau orice entitate interesată în toate domeniile de drept, în condiţiile Legii nr. 514/2003 şi ale prezentului statut.
  (2) Consilierul juridic stagiar poate pune concluzii la judecătorie şi tribunale, ca instanţă de fond, la organele de urmărire penală, precum şi la celelalte organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale.
  (3) Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la instanţele judecătoreşti de toate gradele, la organele de urmărire penală, precum şi la toate autorităţile şi organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale.
  ART. 36
  Consilierii juridici au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere ale colegiilor şi ale O.C.J.R., în condiţiile prevăzute de statutele acestor organizaţii profesionale.
---------
  Art. 36 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 37
  În scopul asigurării secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra consilierului juridic, la domiciliul acestuia şi la locul unde îşi exercită profesia sunt inviolabile.
  ART. 38
  Raportul dintre consilierul juridic şi persoana juridică pe care o asistă sau o reprezintă nu poate fi stânjenit sau controlat.
  ART. 39
  Consilierii juridici nu răspund penal, material, administrativ sau disciplinar pentru susţinerile făcute oral ori în scris în faţa instanţei de judecată sau a altor organe, dacă acestea sunt în legătură cu apărarea şi necesare cauzei ce i-a fost încredinţată.
  ART. 40
  Îndatoririle consilierului juridic
  (1) Consilierul juridic apără drepturile şi interesele legitime ale instituţiei, persoanei juridice, autorităţii sau entităţii pentru care exercită profesia, asigură consultanţă şi reprezentare juridică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic emise de acestea.
  (2) Consilierul juridic acordă consultanţă, opinia sa fiind consultativă.
  Consilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional.
  Consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.
  În exercitarea profesiei, consilierul juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice unde îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat.
  Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.
  (3) Consilierul juridic va aviza şi va semna acte cu caracter juridic, avizul pozitiv sau negativ, precum şi semnătura sa fiind aplicate numai pentru aspectele strict juridice ale documentului respectiv.
  Consilierul juridic nu se pronunţă asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat de acesta.
  Consilierii juridici sunt obligaţi să respecte solemnitatea şedinţelor de judecată şi să nu folosească expresii jignitoare faţă de completul de judecată, faţă de ceilalţi consilieri juridici, avocaţi sau faţă de părţile din proces.
  ART. 41
  Consilierii juridici sunt datori să studieze temeinic cauzele în care asistă sau reprezintă instituţiile, autorităţile ori entităţile interesate, să se prezinte la termene la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecător şi de părţile în proces, să depună concluzii orale sau note de şedinţă ori de câte ori consideră necesar acest lucru sau instanţa de judecată dispune în acest sens.
  ART. 42
  (1) Consilierii juridici sunt obligaţi să participe la şedinţele convocate de Consiliul Colegiului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care fac parte.
  (2) Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară.
  ART. 43
  (1) Consilierii juridici sunt obligaţi să ţină evidenţele cerute de lege şi pe cele prevăzute în regulamentele corpului profesional, adoptate de Consiliul O.C.J.R. - cu privire la cauzele în care asistă sau reprezintă, să avizeze pentru legalitate actele juridice şi să achite cu regularitate taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului Colegiului şi bugetului O.C.J.R.
  (2) La înscrierea sau reînscrierea în colegiu, fiecare consilier juridic va achita o taxă stabilită de Consiliul O.C.J.R., ce se face venit atât la bugetul colegiului respectiv, cât şi la bugetul O.C.J.R.
---------
  Art. 43 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 44
  Consilierii juridici sunt obligaţi să restituie actele ce le-au fost încredinţate instituţiei, autorităţii sau entităţii interesate de la care le-au primit.
  ART. 45
  (1) Obligaţia de a păstra secretul profesional, prevăzută în art. 16 din Legea nr. 514/2003 este absolută şi limitată în timp, conform clauzei de confidenţialitate. Ea se extinde asupra tuturor activităţilor consilierului juridic.
  (2) Consilierul juridic nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o persoană fizică sau juridică să divulge secretul profesional.
  (3) Aceeaşi obligaţie revine organelor de conducere ale colegiilor teritoriale şi angajaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute de către aceştia în funcţiile pe care le deţin.
  ART. 46
  (1) După 90 de zile de la publicarea prezentului statut, consilierii juridici sunt obligaţi să poarte robă în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti.
  (2) Caracteristicile robei sunt identice cu cele ce privesc exercitarea profesiei de avocat, diferenţiindu-se prin însemnele proprii ale corpului profesional şi prin combinaţiile culorilor negru cu galben-auriu.
  (3) Purtarea robei în afara incintei instanţei judecătoreşti este interzisă.
  ART. 47
  Evidenţele activităţii consilierului juridic
  (1) Evidenţele activităţii consilierului juridic, actele şi documentele sunt ţinute de acesta, potrivit reglementărilor privind activitatea persoanei juridice, entităţii în favoarea căreia îşi exercită profesia.
  (2) Consilierul juridic ţine evidenţa în cazurile litigioase sau nelitigioase în care a fost sesizat.
  (3) Indiferent de reglementările persoanei juridice sau entităţii în favoarea căreia îşi exercită profesia, consilierul juridic va ţine evidenţa următoarelor activităţi:
  - intrările şi ieşirile de corespondenţă juridică numerotate şi datate;
  - registrul de evidenţă privind orice situaţie litigioasă cu care a fost sesizat;
  - registrul de evidenţă privind avizele scrise - datate şi numerotate;
  - registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de consilierul juridic cu privire la identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor.
  Modelele acestor registre se adoptă de Comisia metodologică a O.C.J.R. şi se comunică tuturor colegiilor.
---------
  Alin. (3) al art. 47 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  (4) La încetarea raporturilor juridice care stau la baza exercitării profesiei faţă de o persoană juridică publică sau privată, entitate interesată, română ori străină, consilierul juridic va preda, pe bază de proces-verbal, în vederea arhivării, toate documentele aferente activităţii depuse.
  (5) Predarea pe bază de proces-verbal, numerotat şi datat, a documentelor menţionate mai sus îl descarcă în totalitate, de orice răspundere, pe consilierul juridic.
  ART. 48
  Consilierul juridic răspunde pentru încălcarea obligaţiilor profesionale, potrivit legii şi prezentului statut.
  ART. 49
  Activitatea desfăşurată de consilierul juridic este o activitate de mijloace şi nu de rezultat.
  ART. 50
  La încetarea raportului juridic care stă la baza exercitării profesiei de consilier juridic faţă de beneficiarul prestaţiei, consilierul juridic va informa în scris colegiul din care face parte. În situaţia în care consilierul juridic nu va face informarea mai sus menţionată imediat şi continuă să îşi exercite profesia, va răspunde potrivit reglementărilor care sancţionează exercitarea fără drept a unei profesii. În acest caz, la constatare, Colegiul va sancţiona disciplinar consilierul juridic, în funcţie de gravitatea situaţiei.
  ART. 51
  Consilierul juridic înscris în Colegiu, dar care nu îşi va putea exercita profesia, se consideră suspendat.
  ART. 52
  Consilierului juridic, funcţionar public, îi sunt aplicabile şi beneficiază şi de prevederile legii funcţionarului public.
  ART. 53
  Protecţia drepturilor profesionale, economice şi sociale ale consilierului juridic
  (1) Conform art. 23 din Legea nr. 514/2003, în activitatea sa profesională consilierul juridic se bucură de protecţia legii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
  (2) Percheziţionarea consilierului juridic, a domiciliului ori a locului său de muncă sau ridicarea de înscrisuri ori de bunuri de la acesta nu poate fi făcută decât de procuror în baza unui mandat emis de judecător.
        ART. 54
  Exercitarea activităţilor specifice profesiei de consilier juridic: consultanţă, asistenţă, reprezentare juridică, avizare pentru legalitate şi contrasemnare de acte juridice de către persoane neautorizate prin nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege şi de prezentul statut reprezintă exercitare fără drept a profesiei de consilier juridic şi se sancţionează conform legii penale.
  ART. 55
  (1) Toţi consilierii juridici asociaţi, membri ai colegiilor teritoriale, au îndatorirea de a participa la activităţile profesionale, stagiile de pregătire profesională, conferinţele, simpozioanele şi la orice alte manifestări organizate de colegiile teritoriale şi O.C.J.R. potrivit statutelor şi regulamentelor acestora.
  (2) Colegiile şi O.C.J.R. au obligaţia să acţioneze prin toate mijloacele legale pentru organizarea şi exercitarea unitară şi specializată a profesiei.
  (3) Lipsa nejustificată a consilierului juridic asociat de la formele de pregătire profesională sau neabsolvirea acestora constituie abatere disciplinară, fiind sancţionată cu suspendarea din profesie pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 6 luni.
---------
  Art. 55 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 56
  Colegiile şi O.C.J.R. pot colabora în scopul realizării şi promovării politicilor şi strategiilor de formare profesională a consilierilor juridici cu Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (C.N.F.P.A.), înfiinţat în temeiul prevederilor Legii nr. 132/1999, republicată.
---------
  Art. 56 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 57
  (1) În temeiul art. 38, art. 39 alin. (1) lit. g), art. 188 alin. (1) lit. c), e) şi g), art. 189 lit. a, c), e) şi f), art. 190 şi 193 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 41 alin. (2) din Constituţie, republicată, beneficiarii serviciilor profesionale ale consilierilor juridici angajaţi sau numiţi vor iniţia participarea atât la stagiile de formare profesională, cât şi la toate formele de pregătire profesională specifică profesiei de consilier juridic, prin acte adiţionale la actele de angajare a serviciilor profesionale sau în actele de numire, asigurând plata cheltuielilor ocazionate de aceste forme de pregătire profesională.
  (2) În scopul formării profesionale a consilierilor juridici angajaţi sau numiţi în funcţie, beneficiarii serviciilor profesionale ale acestora vor suporta cheltuielile pentru reorganizarea profesiei ocazionate de: înscrierea în colegiu, achiziţionarea robei, a legitimaţiei de consilier juridic, a insignei, ştampilelor profesionale, precum şi a tuturor registrelor de evidenţă profesională.
  (3) Cheltuielile avansate de consilierul juridic, ocazionate de reorganizarea profesiei precizate la alineatul precedent, se vor deconta acestuia de către autoritatea sau instituţia publică ori de către persoana juridică în favoarea căreia acesta exercită profesia de consilier juridic.
  ART. 58
  (1) Autorităţile, instituţiile şi persoanele juridice la care consilierii juridici îşi exercită profesia în mod permanent sunt obligate să asigure acestora spaţii distincte şi corespunzătoare atât pentru buna desfăşurare a activităţilor profesionale, cât mai ales pentru asigurarea confidenţialităţii şi secretului profesional stabilite de lege.
  (2) În acelaşi scop, pentru exercitarea corespunzătoare a profesiei de consilier juridic, acestea vor asigura baza tehnico-materială necesară, birotica şi orice alte utilităţi necesare îndeplinirii serviciului profesional.
         ART. 59
  Autorităţile administrative judeţene şi locale vor asigura sprijin pentru identificarea de spaţii corespunzătoare funcţionării organizaţiilor profesionale, colegiilor consilierilor juridici şi pentru asigurarea formării profesionale a membrilor săi, care exercită un serviciu profesional specializat, de interes general.
  ART. 60
  (1) Pentru activitatea sa profesională consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat, sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie.
  (2) Deosebit de remuneraţia de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate.
  (3) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Statutului profesiei de consilier juridic, autorităţile publice, instituţiile şi celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezentul statut cu privire la încadrarea, salarizarea, stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care i-au numit sau i-au angajat.
  IV. ORGANIZAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC
  A. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Consilierilor Juridici
  ART. 61
  (1) Colegiul teritorial este organizaţia profesională creată pentru toţi consilierii juridici asociaţi în această formă de organizare dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, indiferent de ramura, domeniul de activitate ori locul exercitării profesiei, ce asigură organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic în mod unitar şi apără drepturile şi interesele legitime ale consilierilor juridici.
  (2) Colegiul teritorial este persoană juridică de interes general şi are sediul în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti.
  (3) Colegiul teritorial are patrimoniu şi buget propriu. Patrimoniul Colegiului poate fi folosit în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile dreptului comun.
  (4) Contribuţia consilierilor juridici la realizarea bugetului propriu este stabilită de fiecare colegiu.
  (5) Colegiul teritorial activează în baza statutului propriu.
  ART. 62
  Organele de conducere ale colegiilor teritoriale sunt stabilite în statutele proprii.
  ART. 63
  Atribuţiile şi răspunderile organelor de conducere ale colegiilor teritoriale sunt stabilite în statutele proprii.
  ART. 64
  În cadrul fiecărui colegiu funcţionează un secretar general şi un trezorier, o comisie de cenzori compusă din 3-5 membri şi o comisie de disciplină formată din 3-5 membri, a căror atribuţii sunt stabilite prin regulamentele proprii de funcţionare aprobate de Adunarea generală a Colegiului, în baza hotărârilor Consiliului O.C.J.R.
---------
  Art. 64 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 65
  Colegiile teritoriale înfiinţate după constituirea O.C.J.R. devin membre cu drepturi şi obligaţii egale prin asociere.
---------
  Art. 65 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 66
  Decanii acestor colegii sunt de drept membri în Consiliul O.C.J.R.
---------
  Art. 66 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  B. Ordinul Consilierilor Juridici din România
---------
  Denumirea literei B, capitolul IV a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014.
  ART. 67
  (1) O.C.J.R. este formată din toate colegiile consilierilor juridici din România şi cuprinde toţi consilierii juridici înscrişi în Tabloul acestora, cu drept de exercitare a profesiei de consilier juridic şi are drept scop organizarea unitară a exercitării profesiei de consilier juridic în România.
  (2) O.C.J.R. este persoană juridică de interes general, are patrimoniu şi buget propriu.
  (3) Bugetul O.C.J.R. se formează din contribuţiile colegiilor în cotele stabilite de Congresul O.C.J.R.
  (4) Patrimoniul O.C.J.R. poate fi folosit în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile dreptului comun.
---------
  Art. 67 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 68
  (1) Organele de conducere ale O.C.J.R. sunt:
  a) Congresul (format din toţi delegaţii Colegiilor teritoriale membre);
  b) Consiliul (format din toţi decanii Colegiilor teritoriale membre);
  c) Comitetul coordonator (format din preşedinte, prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinţi);
  d) Comisia de cenzori.
  (2) În cadrul O.C.J.R. funcţionează următoarele organe de specialitate:
  a) Comisia de disciplină;
  b) Comisia metodologică de îndrumare profesională;
  c) secretarul general;
  d) trezorierul;
  e) aparatul tehnico-administrativ al O.C.J.R.
-----------
  Art. 68 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014.
  ART. 69
  (1) Congresul Colegiilor Consilierilor Juridici din România este constituit din câte un delegat pentru 100 de consilieri juridici din fiecare colegiu şi decanii colegiilor.
  (2) Congresul ordinar se întruneşte anual, la convocarea Consiliului O.C.J.R. sau la convocarea preşedintelui O.C.J.R.
  (3) La cererea a cel puţin unei treimi din numărul colegiilor, Consiliul O.C.J.R. este obligat să convoace congresul în şedinţă extraordinară, în maximum 10 zile de la solicitarea acestora.
---------
  Art. 69 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 70
  (1) Convocarea congresului ordinar se face cu cel puţin o lună înainte de data stabilită, prin înştiinţarea în scris a colegiilor şi prin publicarea într-un ziar central.
  (2) Consiliile colegiilor sunt obligate să afişeze data convocării şi ordinea de zi la sediul colegiului şi la instanţele judecătoreşti din raza teritorială a acestora.
  (3) Colegiile teritoriale sunt obligate să îşi aleagă delegaţii cu cel puţin 10 zile înainte de congres.
  (4) Congresul este legal constituit în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
  (5) Fiecare colegiu are drept la un singur vot în Congresul O.C.J.R.
---------
  Art. 70 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 71
  Congresul O.C.J.R. are competenţele prevăzute în Statutul O.C.J.R.
---------
  Art. 71 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 72
  (1) Consiliul O.C.J.R. este constituit din decanii colegiilor teritoriale.
  (2) Mandatul membrilor Consiliului O.C.J.R. este de 4 ani. În cazul încetării mandatului unuia dintre ei, înlocuitorul său execută diferenţa de mandat. Înlocuitorul este desemnat de adunarea generală a colegiului teritorial.
  (3) Consiliul O.C.J.R. se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui O.C.J.R. Convocarea se face cu cel puţin 10 zile înainte de data şedinţei.
  (4) La cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului sau în situaţii excepţionale, preşedintele O.C.J.R. va convoca consiliul în şedinţă extraordinară în cel mult 5 zile de la data solicitării sau a evenimentului justificativ.
  (5) Consiliul O.C.J.R. lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
  (6) Fiecare colegiu teritorial are drept la un singur vot în şedinţele Consiliului O.C.J.R.
---------
  Art. 72 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 73
  Consiliul O.C.J.R. are atribuţii şi competenţe stabilite prin Statutul O.C.J.R.
---------
  Art. 73 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 74
  Comitetul coordonator al O.C.J.R. este format din preşedintele şi prim-vicepreşedintele O.C.J.R., precum şi din cei 3 vicepreşedinţi aleşi de Congresul O.C.J.R. dintre membrii săi pentru un mandat de 4 ani. Unul dintre vicepreşedinţi, stabilit la propunerea preşedintelui, îndeplineşte funcţia de secretar al comitetului coordonator al O.C.J.R.
---------
  Art. 74 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 75
  Comitetul coordonator al O.C.J.R. are atribuţiile şi competenţele stabilite prin Statutul O.C.J.R.
---------
  Art. 75 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 76
  Preşedintele O.C.J.R. are următoarele atribuţii:
  a) reprezintă O.C.J.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
  b) încheie convenţii şi contracte în numele O.C.J.R., cu autorizarea Comitetului coordonator al O.C.J.R.
  c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului O.C.J.R. şi ale Comitetului coordonator;
  d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale O.C.J.R.
  e) semnează actele consiliului şi ale Comitetului coordonator.
---------
  Art. 76 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 77
  Prim-vicepreşedintele O.C.J.R. este înlocuitorul de drept al preşedintelui O.C.J.R. şi are următoarele atribuţii:
  a) coordonează şi organizează activitatea curentă a departamentelor profesionale şi administrative ale O.C.J.R.;
  b) supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi colegiile teritoriale, precum şi relaţiile dintre acestea din urmă;
  c) acordă sprijin şi ajutor colegiilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi locale.
---------
  Art. 77 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 78
  Vicepreşedinţii O.C.J.R. sunt în număr de 7 şi sunt înlocuitori ai preşedintelui, în lipsa prim-vicepreşedintelui, în ordinea stabilită de către acesta.
-----------
  Art. 78 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014.
  ART. 79
  Vicepreşedinţii zonali coordonează activitatea membrilor Federaţiei, conform arondării teritoriale, astfel:
  a) zona I: Bucureşti/Călăraşi/Giurgiu/Ialomiţa/Ilfov/Teleorman/ Constanţa/Tulcea;
  b) zona II: Bacău/Botoşani/Brăila/Galaţi/Iaşi/Neamţ/Vaslui/ Vrancea/Suceava;
  c) zona III: Bihor/Bistriţa-Năsăud/Cluj/Harghita/Maramureş/ Mureş/Satu Mare/Sălaj;
  d) zona IV: Alba/Arad/Caraş-Severin/Dolj/Gorj/Hunedoara/ Mehedinţi/Olt/Timiş;
  e) zona V: Argeş/Braşov/Buzău/Covasna/Dâmboviţa/ Prahova/Sibiu/Vâlcea.
-----------
  Art. 79 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014.
  ART. 80
  Secretarul general al O.C.J.R. este ales de Congresul O.C.J.R. şi îndeplineşte sarcinile stabilite de Comitetul coordonator al O.C.J.R. Mandatul acestuia este de 4 ani.
---------
  Art. 80 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 81
  În structurile centrale de conducere ale profesiei de consilier juridic: Consiliul O.C.J.R., Comitetul coordonator al O.C.J.R., preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii O.C.J.R. durata mandatului în funcţie este de 4 ani şi orice titular de mandat poate fi reales în aceeaşi sau în altă funcţie din aceste structuri centrale de conducere.
---------
  Art. 81 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 82
  (1) Comisia de cenzori a O.C.J.R. se compune din 3-5 membri aleşi de către Congresul O.C.J.R., pentru un mandat de 4 ani, dintre care unul are calitatea de contabil autorizat sau de expert contabil.
  (2) Comisia de cenzori are obligaţia verificării trimestriale a activităţilor economico-financiare ale O.C.J.R. şi dispunerii măsurilor necesare bunei administrări a patrimoniului O.C.J.R.
  (3) Comisia de cenzori funcţionează în baza regulamentului propriu, validat de Congresul O.C.J.R.
---------
  Art. 82 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 83
  (1) Comisia de disciplină a O.C.J.R. este alcătuită din 5-9 membri, aleşi de Congresul O.C.J.R. pentru un mandat de 4 ani.
  (2) Membrii Comisiei de disciplină se aleg dintre consilierii juridici cu o vechime mai mare de 10 ani în activităţi juridice.
  (3) Comisia de disciplină îşi organizează, îşi ţine evidenţele, îşi desfăşoară lucrările şi funcţionează în baza regulamentului propriu, validat de Congresul O.C.J.R.
---------
  Art. 83 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 84
  Comisia metodologică de îndrumare profesională este alcătuită din 7-9 membri aleşi de Congresul O.C.J.R. şi funcţionează în baza regulamentului propriu, validat de Congresul O.C.J.R.
---------
  Art. 84 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
        ART. 85
  Cheltuielile necesare participării membrilor Consiliului O.C.J.R., a membrilor Comitetului coordonator al O.C.J.R. şi a membrilor comisiilor de cenzori, de disciplină şi comisiei metodologice la şedinţele acestor organe se suportă de fiecare colegiu.
---------
  Art. 85 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  V. DISPOZIŢII FINALE
  ART. 86
  Prezentul statut va fi pus în aplicare astfel:
  a) în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentului statut, conducerile colegiilor vor înainta O.C.J.R. datele şi documentele necesare înscrierii în evidenţe a consilierilor juridic definitivi şi stagiari;
  b) în termen de 45 de zile de la adoptarea statutului, Consiliul O.C.J.R. şi comisiile O.C.J.R. vor adopta regulamentele profesionale care vor fi comunicate colegiilor teritoriale;
  c) prezentul statut va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 514/2003
.
---------
  Art. 86 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
  ART. 87
  După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului statut, consultanţa, redactarea, avizarea pentru legalitate şi contrasemnarea actelor juridice, asistenţa şi reprezentarea juridică a instituţiilor, autorităţilor publice, a persoanelor juridice se vor realiza numai de către consilierii juridici înscrişi în Tablou.
  
        ART. 88
  Însemnele corpului profesional, sigla, modelul ştampilei şi al timbrului sec al O.C.J.R., modelul ştampilei pentru preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii O.C.J.R., modelul ştampilei pentru Comisia de cenzori (preşedinte comisie), Comisia de disciplină (preşedinte comisie), Comisia metodologică de îndrumare profesională (preşedinte comisie), secretar general şi trezorier O.C.J.R., modelul ştampilei şi al timbrului sec al Colegiului teritorial, modelul legitimaţiei consilierului juridic, tip card, modelul ştampilei personalizate a consilierului juridic, modelul parafei şi al insignei consilierului juridic, modelul ştampilei societăţii profesionale, precum şi modelul împuternicirilor de reprezentare juridică pentru consilierul juridic, pentru societăţi profesionale şi de substituire între societăţi profesionale sunt cuprinse în anexele nr. 1-12 care fac parte integrantă din prezentul statut.
-----------
  Art. 88 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 20 iunie 2014.
  ART. 89
  Depăşirea termenelor de plată a taxelor şi cotizaţiilor profesionale atrage obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,5% aplicat la suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.
  

        ART. 90
  Consilierul juridic este dator să îşi decline calitatea şi să îşi probeze identitatea cu actul "Legitimaţie de consilier juridic" în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti de orice grad, instituţiilor şi autorităţilor statului şi a altor consilieri juridici şi avocaţi cu care intră în contact cu prilejul îndeplinirii actelor specifice profesiei.
  ART. 91
  Conflictele de orice natură dintre consilierii juridici sau dintre consilierul juridic şi avocaţi, magistraţi ori alte autorităţi publice se aduc de îndată la cunoştinţă, în scris, decanului colegiului, de către consilierul juridic în cauză, care va decide asupra măsurilor ce trebuie luate.
  ART. 92
  Prezentul statut a fost adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România din data de 6 martie 2004, prin reprezentanţii legali, şi intră în vigoare la data adoptării, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   

Codul deontologic al consilierului juridic


 
TITLUL I DISPOZITII GENERALE

Art. 1 Consilierul juridic este persoana care indeplineste conditiile prevazute de lege pentru exercitarea profesiei si care asigura apararea drepturilor si intereselor legitime ale statului, ale autoritatilor publice centrale si locale, ale institutiilor publice si de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum si ale persoanelor juridice de drept privat, in favoarea carora exercita profesia.

Art. 2 Consilierii juridici sunt obligati sa respecte regulile de conduita morala si profesionala cuprinse in prezentul cod.

Art. 3 Regulile profesionale reprezinta ansamblul normelor de ordin deontologic care, prin aplicarea dispozitiilor legale si statutare in vigoare, se impun tuturor consilierilor juridici in exercitarea activitatii lor.
Aceste reguli sunt susceptibile de a fi modificate in functie de evolutia dispozitiilor legale si a celor statutare.

Art. 4 Consilierii juridici sunt inscrisi pe Tabloul Consilierilor Juridici definitivi sau stagiari tinut de catre Colegiile Consilierilor Juridici membre ale U.C.C.J.R.

Art. 5 Toti consilierii juridici inscrisi in Tabloul Consilierilor Juridici sunt obligati, conform juramantului depus la primirea in corpul profesional, sa respecte deontologia profesiei.

TITLUL II PRINCIPII DEONTOLOGICE 

Art. 6 Integritatea si autonomia profesionala, respectarea legilor, probitatea, onoarea, vigilenta, confidentialitatea, organizarea, eficacitatea si perseverenta sunt ideile diriguitoare care guverneaza activitatea consilierului juridic.

Art. 7 Indeplinirea corecta si in timp util a atributiilor profesionale confera substanta principiului integritatii profesionale.

Art. 8 Autonomia si independenta profesionala a consilierului juridic se manifesta prin asumarea unor responsabilitati si actionarea la moment oportun intr-un context determinat.

Art. 9 Consilierii juridici sunt independenti din punct de vedere profesional si se supun numai Constitutiei Romaniei, legii, statutului profesiei si prezentului cod de deontologie profesionala.

Prin independenta profesionala in sensul prezentului cod se intelege libertatea de actiune si de opinie care este limitata doar prin dispozitii legale sau regulamentare aplicabile profesiei de consilier juridic.

Art. 10 Corectitudinea si integritatea morala sunt valori fundamentale pe care consilierul juridic este obligat sa le respecte atat in timpul serviciului cat si in afara acestuia.

Art. 11 Rezultatul activitatii consilierului juridic este o consecinta a urmaririi atente si continue a derularii sarcinilor incredintate.

Art. 12 Datoria fiecarui consilier juridic este sa pastreze secretul datelor si informatiilor de care a luat la cunostinta in virtutea exercitarii profesiei cu exceptia unor dispozitii legale sau statutare contrare.
Confidentialitatea datelor si informatiilor detinute contribuie la crearea unui climat de siguranta pentru entitatea beneficiara a serviciilor oferite.
Art. 13 Organizarea riguroasa a activitatii consilierului juridic se face in scopul satisfacerii celor mai exigente standarde de calitate si eficacitate a muncii.

Art. 14 Prin discernerea intre serviciul oferit si asteptarile beneficiarului, intre asteptarile personale, profesionale si consecintele economice, in activitatea consilierului juridic primeaza respectarea legii.

Art. 15 Consilierul juridic este obligat sa depuna efortul necesar pentru realizarea si reusita sarcinilor ce ii revin in exercitarea profesiei.

Art. 16 Respectarea si aplicarea principiilor enuntate constituie un deziderat si un scop al exercitarii profesiei de consilier juridic. Respectarea lor se impune chiar si in afara exercitarii activitatii profesionale, consilierul juridic fiind obligat sa se abtina de la savarsirea de fapte ilegale sau contrarii dispozitiilor statutare ale asociatiei profesionale din care face parte, de natura a aduce atingere principiilor fundamentale, ordinii publice si bunelor moravuri sau demnitatii profesiei de consilier juridic.

TITLUL III CONDITII DE EXERCITARE A PROFESIEI

Art. 17 Consilierul juridic asigura apararea drepturilor si intereselor legitime ale statului, ale autoritatilor publice centrale si locale, ale institutiilor publice si de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum si ale persoanelor juridice de drept privat si ale celorlalte entitati interesate in conformitate cu Constitutia si cu legile tarii.

Art. 18 In virtutea unei pregatiri profesionale deosebite si a stapanirii perfecte a tehnicilor de asistenta, consiliere si reprezentare consilierul juridic trebuie sa dovedeasca o amanuntita cunoastere a problematicii cauzelor supuse spre rezolvare.

Art. 19 Apartenenta consilierului juridic pe baza unui contract sau a unui act de numire in functie la o entitate privata sau publica, nu aduce atingere indatoririlor sale profesionale, oportunitatii de a alege metodele de lucru sau posibilitatii de luare a unor decizii in plan profesional.

Art. 20 Consilierului juridic ii este interzis in exercitarea profesiei sa tolereze acte ilegale.
Consilierul juridic nu se poate prevala de pozitia sa pentru a satisface anumite interese personale. El va refuza orice oferta sau promisiune de avantaje ilicite si se va abtine de la acte care contravin principiilor moralei si celor de ordine publica.

Art. 21 Consilierul juridic este responsabil de concluziile si actiunile sale in exercitarea profesiei.

Art. 22 Profesia de consilier juridic se exercita personal de catre consilierul juridic inscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, tinut de catre Colegiile Consilierilor Juridici din Romania.

Art. 23 Consilierul juridic va utiliza cu buna credinta mijloacele tehnice si baza materiala puse la dispozitie de catre beneficiarul serviciilor sale.


 TITLUL IV INDATORIRI PROFESIONALE SI RAPORTURILE DINTRE CONSILIERII JURIDICI

Art. 24 Consilierul juridic trebuie sa asigure transparenta activitatii sale in relatiile cu entitatea la care este angajat sau numit precum si cu tertele persoane sub rezerva respectarii obligatiei de confidentialitate. Lipsa de transparenta poate aduce prejudicii grave imaginii profesiei de consilier juridic si este interzisa cu desavarsire.

Art. 25 Consilierul juridic va evita desfasurarea unor activitati susceptibile de a leza libertatea sa de apreciere a cauzelor incredintate spre rezolvare sau sa fie pus intr-o situatie care poate fi perceputa ca fiind de natura sa lezeze demnitatea profesiei.
Consilierul juridic va accepta sarcinile pe care le considera compatibile cu competenta si functia sa.
Consilierul juridic va refuza sarcinile care contravin dipozitiilor legale sau prezentului cod si va lua masurile de precautie necesare pentru a evita situatiile similare.

Art. 26 Consilierul juridic va evita orice conflict de interese care ar aduce atingere imaginii profesiei de consilier sau a entitatii beneficiare a serviciilor juridice. Nu poate fi considerata evitare de conflict situatia in care consilierul era obligat sa intervina pentru restabilirea legalitatii si nu a intervenit.

Art. 27 Consilierul juridic va respecta specificitatea exercitarii profesiei sale si va sustine independenta acesteia.

Art. 28 Consilierul juridic va sprijini colegii in exercitarea profesiei, in aplicarea si apararea prezentului cod. El va raspunde favorabil la cererea de consultanta a acestora si ii va ajuta in situatii dificile, in limita posibilitatilor sale, in special prin rezolvarea unor probleme de ordin deontologic.

Art. 29 Consilierul juridic va tine cont de opiniile si practicile colegilor in masura in care acestea nu contravin principiilor generale cuprinse in prezentul cod.

Art. 30 Se interzice consilierului juridic orice manifestare de concurenta neloiala iar exercitarea profesiei se face exclusiv pe criterii de competenta profesionala.

TITLUL V IMAGINEA PROFESIEI

Art. 31 Relatiile intre consilierii juridici se bazeaza pe respect reciproc si buna credinta pentru a constitui un exemplu de integritate a unui corp profesional bine definit.

Art. 32 Consilierul juridic trebuie sa promoveze prin comportamentul sau in orice circumstante o imagine favorabila profesiei sale. In acest sens consilieriul juridic va constientiza consecintele posibile ale comportamentului sau profesional si ale actelor indeplinite in exercitarea profesiei.

Art. 33 Promovarea unei imagini favorabile profesiei se realizeaza prin asigurarea unei prestatii de calitate.

Art. 34 Exercitarea profesiei de consilier impune obligatia de largire a orizonturilor cunoasterii profesionale.

Art. 35 Consilierul juridic este obligat sa-si desfasoare cu maxima atentie activitatea profesionala si sa dea dovada de cinste si corectitudine in orice circumstante.

Art. 36 Formarea imaginii profesiei de consilier este rezultatul efortului comun al tuturor reprezentantilor profesiei de consilier juridic

Art. 37 Perfectionarea continua a profesiei de consilier juridic va fi asigurata prin fixarea si respectarea unor obiective clare, in concordanta cu tendintele generale de dezvoltare ale societatii. Obiectivele generale ale profesiei sunt comune tuturor consilierilor juridici si se respecta ca atare.

Art. 38 Celeritatea actiunilor consilierului juridic este esentiala pentru activitatea acestuia, asigurand indeplinirea in conditii optime a sarcinilor incredintate.

Art. 39 Consilierii juridici vor sprijini eforturile colegiilor pentru mentinerea unui climat de legalitate si profesionalism in domeniu.

TITLUL VI DISPOZITII FINALE

Art. 40 Responsabilitatea profesionala a consilierilor juridici este angajata pentru nerespectarea normelor de exercitarea a profesiei stabilite prin lege, statutul profesiei si actele normative in vigoare.

Art. 41 Nerespectarea normelor deontologice atrage raspunderea consilierului juridic.

Art. 42 Consilierul juridic sau societatea profesionala pot incheia cu societatile de asigurari, polita de asigurare pentru raspundere profesionala.

Art. 43 Activitatea desfasurata de consilierul juridic este o activitate de mijloace si nu de rezultat.

Art. 44 Prezentul Cod deontologic intra in vigoare astazi 24/07/2004, data adoptarii de catre Congresul U.C.C.J.R.

Art. 45 Regulile de comportament profesional cuprinse in prezentul cod fost adoptate de catre Congresul U.C.C.J.R., in data de 24/07/2004, in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 514/2003 si a Statutului profesiei


Sursa: www.Ccj.ro  
Trimiteți un comentariu