joi, noiembrie 24, 2016

Atribuțiile inspectoratelor şcolare judeţene

Atribuțiile inspectoratelor şcolare judeţene
Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 educaţiei naţionale  cu modificările și completările ulterioare


ART. 95 alin. (1) Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului[1], cu personalitate juridică, având în principal următoarele atribuţii:

  a) aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
  b) controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară;
  c) controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ;
  d) asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului obligatoriu;
  e) coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti;
  f) monitorizează implementarea programelor naţionale iniţiate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pe aria judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a proiectelor derulate de unităţile şcolare şi cele conexe în cadrul programelor Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi tineretului;
  g) mediază conflictele şi litigiile survenite între autoritatea administraţiei publice locale şi unităţile de învăţământ;
  h) coordonează şi controlează activităţile unităţilor conexe ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din aria judeţului/municipiului Bucureşti;
  i) prezintă un raport anual privind starea învăţământului pe teritoriul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Acest raport se face public;
  j) aprobă, la propunerea consiliului local sau a consiliilor judeţene, înfiinţarea unităţilor pentru educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial;
  k) aplică politicile educaţionale naţionale la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
  l) acordă consiliere şi asistenţă unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în gestionarea resurselor umane şi a posturilor didactice la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
  m) monitorizează activităţile de constituire şi de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, organizează concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar de stat şi monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar particular.
  n) gestionează baza de date privind cadrele didactice calificate angajate în unităţile de învăţământ, precum şi întreaga bază de date a educaţiei;
  o) înaintează spre avizare Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reţeaua şcolară din raza lor teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu politica educaţională, a documentelor strategice privind dezvoltarea economică şi socială la nivel regional, judeţean şi local, după consultarea unităţilor de învăţământ, a operatorilor economici şi a partenerilor sociali interesaţi;
  p) realizează auditarea periodică a resursei umane din învăţământul preuniversitar;
  q) asigură colectarea datelor statistice pentru sistemul naţional de indicatori privind educaţia.
  
ART. 92 alin. (7) Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti realizează auditarea periodică a resursei umane din învăţământul preuniversitar. Rezultatele auditului se aduc la cunoştinţa celor în cauză, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.






[1] MENCS
Trimiteți un comentariu