joi, octombrie 26, 2017

Conduita morală conformă deontologiei profesionale specifică cadrelor didactice


          
Conform art. 280 din Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011, a educaţiei naţionale,  cu modificările și completările ulterioare:

  (1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.

  (2) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la alin. (1), în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

  a) observaţie scrisă;
  b) avertisment;
  c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
  d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;
 e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;
  f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

  Potrivit art. 5 din Ordinul nr. 3866 din 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea si atribuţiile Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului si Sportului si ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare judeţene, ,,Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârsită cu vinovatie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele și dispozitiile legale ale conducătorilor ierarhici”. 

 Art. 233 din  Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare,  precizează condițiile ce trebuie îndeplinite ca o persoană să fie aptă să exercite profesia de  cadru didactic: ,,Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţământ responsabile cu instruirea şi educaţia. Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei”.

Art. 40 alin. (3) din Ordinul MENCS nr. 5.079 din 31 august 2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar precizează: ,,Personalul din învăţământul preuniversitar trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită copiilor/elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil”.

Potrivit art. 186  din Ordinul MENCS nr. 5.079 din 31 august 2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ,,Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, în momentul înscrierii antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor, în registrul unic matricol, un contract educaţional în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Modelul contractului educaţional este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament. Acesta este particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin decizia consiliului de administraţie, după consultarea Consiliului de părinţi al unităţii de învăţământ”.

 Potrivit cap.  IV din Modelul contractului educaţional,  părţile au cel puţin următoarele obligaţii,  prevăzute la  pct 1, lit. j):   ,,Unitatea de învăţământ se obligă ...să desfăşoare în unitatea de învăţământ activităţi care respectă normele de moralitate şi nu pun în niciun moment în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a beneficiarilor primari ai educaţiei, respectiv a personalului unităţii de învăţământ”.

 Potrivit art. 262 alin. (1)  și (2) din Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare, ,,Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde: a)activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ; b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică;c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii. d) activităţi de dirigenţie. Activităţile concrete prevăzute la alin. (1), care corespund profilului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv, sunt prevăzute în fişa individuală a postului. Aceasta se aprobă în consiliul de administraţie, se revizuieşte anual şi constituie anexă la contractul individual de muncă”.

Ca angajat, cadrul didactic are obligaţia de a asigura un serviciu  de calitate beneficiarilor, în limitele atribuţiilor stabilite prin fişa postului.

Ordinul MEN nr. 6.143 din 1 noiembrie 2011 privind aprobarea Metodologiei de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar prezintă Fişa cadru a postului - cadru didactic în învăţământul preuniversitar.

La  capitolul Conduita profesională,  întâlnim:

-          Manifestarea atitudinii morale şi  civice (limbaj, ţinută, respect, comportament);  

-          Respectarea şi promovarea   deontologiei profesionale. 

Același aspect  se  prevede  în Fişa-cadru de autoevaluare/evaluare în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar.

              La  capitolul Conduita profesională-5 puncte,  regăsim:

-          Manifestarea atitudinii morale şi  civice (limbaj, ţinută, respect, comportament)   -2 puncte

-          Respectarea şi promovarea   deontologiei profesionale  -3 puncte

De asemenea, Fişa individuală a postului  întocmită potrivit Ordinului MEN nr. 6.143 din 1 noiembrie 2011  la  Răspunderea disciplinară  prevede: ,,Neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor în mod necorespunzător atrage după sine diminuarea calificativului şi/sau sancţionarea disciplinară, conform prevederilor legii.


             


Trimiteți un comentariu