duminică, ianuarie 07, 2018

Calendar definitivat 2018

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ (anul școlar 2017-2018) se va desfășura în data de  18 iulie 2018
Celelalte etape prevăzute în calendarul de organizare și desfășurare a acestui examen, aprobat prin Ordinul M.E.N. nr. 4815/2017 privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2017-2018, sunt următoarele:
Inspecțiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018.
Ulterior (3 - 10 iunie 2018), în vederea susținerii probei scrise, dosarele de înscriere ale candidaților din baza de date vor fi completate și validate.
Prima afișare a rezultatelor înregistrate de participanții la proba scrisă va avea loc în 24 iulie.
În zilele de 24 și 25 iulie vor putea fi depuse contestații, care vor fi soluționate în intervalul 25 - 27 iulie. 

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 27 iulie. Listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale în săptămâna 30 iulie - 3 august, M.E.N. urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru. 
Calendar definitivat 2018:

Trimiteți un comentariu