sâmbătă, iulie 14, 2018

Argumente privind neconstitutionalitatea OUG nr. 57/2015 si a OUG nr. 59/2017



Sunt cunoscute protestele și încercările de a se face auziți ale militarilor, prin asociațiile lor, și sunt  cazuri când au fost împiedicați  să asiste chiar la lucrările Parlamentului.  Aproape jumătate din pensionarii militari, grupați în Forumul Structurilor Asociative, au trimis scrisori către toți factorii de decizie de partid și guvernamentali cerând să li se respecte drepturile și să fie eliminate nedreptățile cuprinse în OUG 59/2017.
Mai mult decât atât, în data de 06.02.2018, Tribunalul Suceava, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 din OUG nr. 59 din data de 04.08.2017  privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, excepţie invocată de contestatorul Pascari Emanuel Cătălin.” Cauza a fost înregistrată la CCR cu numărul 236D/2018.
            Argumente  privind neconstitutionalitatea OUG nr.  57/2015 si a OUG nr.  59/2017:

DECIZIA NR. 20/02.02.2000 A CCR
(in dosarul 5A/2000)

"Curtea Constitutionala retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si pentru magistrati nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii.
Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor si magistraţilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au.
Intr-adevar acestora le sunt interzise activitati ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectiva de a-si crea o situatie materiala de natura sa le ofere dupa pensionare mentinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel avut in timpul activitatii.
(...)
Un alt element comun care justifica in mod obiectiv si rezonabil un tratament juridic asemanator al magistratilor si al cadrelor militare, inclusiv in ceea ce priveste regimul de pensionare, il reprezinta riscul pe care il implica exercitarea profesiilor respective, ambele avand un rol esential in apararea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. In considerarea riscurilor la care se expun in exercitarea atributiilor lor militarii si magistratii.
(...)
Curtea Constitutionala constata, pe de alta parte, ca reglementarea in vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca si cea a pensiei de serviciu pentru magistrati, cu diferentele pe care aceasta pensie le prezinta fata de pensia comuna de asigurari sociale, nu constituie o incalcare a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, principiu prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie. Aceasta constatare se bazeaza pe specificul comun al activitatii militarilor si magistratilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioara a dispozitiilor constitutionale si legale aplicabile, impune celor doua categorii profesionale obligatii si interdictii severe, precum si riscuri sporite, ceea ce justifica in mod obiectiv si rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alti asigurati care nu sunt supusi acelorasi exigente, restrictii si riscuri.
(...)
Curtea Constitutionala constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior intre situatia cadrelor militare si cea a magistratilor, avandu-se in vedere si caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat in mod obiectiv reglementarea prin lege, in mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistratilor fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistratilor.
(...)
diferenta de regim juridic ce se creeaza intre pensia magistratilor si pensia militarilor constituie, in conditiile infatisate prin considerentele anterioare, o incalcare de catre legiuitor a egalitatii de tratament juridic, ceea ce, in absenta unei determinari obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, in intelesul conferit acestui text constitutional prin dispozitiile actelor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte. Intre acestea figureaza si prevederile referitoare la nediscrimieste ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al caror cuprins, conturat prin dispozitiile corespunzatoare ale anexei, cuprinde si dispozitia conform careia "O diferenta de tratament pe un motiv obiectiv si rezonabil nu este considerata ca discriminatorie".

            
Decizia nr. 29/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

-     Fragmente –
(...)
3    34. Aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv şi constituiau o compensaţie parţială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic şi consular, funcţionari parlamentari, senatori şi deputaţi, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, personalul Curţii de Conturi.
Acelaşi legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităţilor din sistem şi având în vedere situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000.
3    35. Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situaţie în care cei vizaţi au promovat cereri în justiţie prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare şi menţinerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenţiei europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adiţional.
      36. Ca atare, jurisdicţiile naţionale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (sau art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie).
3    37.  În mod corect instanţele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un „interes patrimonial“ ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât sub aspectul părţii contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi sub aspectul părţii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat).
În acest sens, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stecş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
3   38. Totodată, instanţele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părţii necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „ingerinţă“ din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 şi 40).
3     39. Pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un rezonabil raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.
4     40. Din perspectiva acestor condiţii, Înalta Curte constată că în mod unanim instanţele au reţinut că ingerinţa este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, şi urmăreşte un „scop legitim“, de utilitate publică, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel de asigurări sociale.
Înalta Curte constată însă că analiza cerinţei privind existenţa„raportului rezonabil de proporţionalitate“ a fost sursa practicii neunitare ce a condus la iniţierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanţele nu au aplicat testul justului echilibru în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „ingerinţa“ nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor“ (regula generală şi, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „privării de proprietate“ (cea de-a doua normă din acelaşi text).
4     41.  Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizaţi şi-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% şi 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiaşi categorii, de la o persoană la alta, potrivit condiţiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte şi calificarea fiecărui beneficiar pentru obţinerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenţei ataşate recursului în interesul legii se constată însă că instanţele judecătoreşti nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanţă importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporţionalitate, fiind util a se observa proporţia reducerii beneficiului social în discuţie pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanţa europeană însăşi, în aplicarea acestui test de proporţionalitate, analizează situaţia reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanţe particulare în plângerile pe care le soluţionează, se raportează în mod necesar la situaţia de fapt pe care ea însăşi a reţinut-o în legătură cu respectiva plângere şi, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporţionalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „ingerinţă“, în afara statutului de „victimă“ (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulţi reclamanţi - de exemplu, Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei).
       Apoi, se reţine că raportul de proporţionalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă,care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă.
(...)
Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croaţiei – decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britaniişi Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilităţii, Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.
Ca atare, pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporţionalitate este rezultatul aprecierii materialului probator şi a circumstanţelor proprii fiecărei pricini sau a situaţiei de fapt reţinute, fiind aşadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii (Convenţia şi jurisprudenţa Curţii Europene, în acest caz).
Pentru a fi legală o soluţie asupra unei sesizări (cum este cea cu recurs în interesul legii), ea trebuie în mod necesar să antreneze efecte legale şi în cazul admiterii şi în cel al respingerii.
Or, dacă s-ar admite ca posibilă soluţionarea printr-o concluzie cu caracter general asupra raportului de proporţionalitate în acest gen de cauze şi astfel s-ar stabili că justul echilibru este afectat sau compromis în toate situaţiile, efectul indirect ar fi similar celui al abrogării legii.
Simetric, dacă s-ar stabili, pe calea recursului în interesul legii, că raportul de proporţionalitate a fost unul rezonabil, just, ar însemna negarea dreptului de acces la instanţă (garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) pentru fiecare dintre persoanele ce se pretind afectate în mod individual prin adoptarea şi aplicarea Legii nr. 119/2010.
În concluzie, analiza în concret a acestui raport de proporţionalitate nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar excede obiectului acestuia şi competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul în interesul legii nefiind un recurs naţional în convenţionalitate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,


ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale curţilor de apel Braşov, Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2011.

VICEPRESEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE,
Rodica Aida Popa
Magistrat-asistent-şef,
Bogdan Georgescu

Președintele Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaților, domnul Adrian Solomon, după ce   o delegație a militarilor  i-au expus  punctele de  vedere ale rezerviștilor pensionari,  a reușit să facă tot posibilul încât  să treacă Raportul asupra proiectului de lege privind aprobarea OUG 59/2017 prin Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, adăugând unele amendamente despre care a pretins că aparțin militarilor cu care a discutat domnia sa. Raportul respectiv nu a fost discutat ci doar votat în Comisie, fiind anunțat de domnul Solomon, ca fiind aprobat.
De fapt OUG nr. 59/2017, prin articolul VII, este plină de ilegalități:
  1. Încalcă prevederile Deciziei nr. 20 din 2000 a CCR, decizie care prevede egalitatea de tratament în ceea ce privește pensiile magistraților și cele ale militarilor. Ori această OUG 59/2017 îngheață pensiile militarilor, dar nu și pe ale magistraților. Este de altfel ciudat că actualul guvern, care cere președintelui să respecte deciziile Curții Constituționale a României, încălcă o astfel de decizie fără nici o apăsare și nici nu își cere propria suspendare;
  2. Modifică o lege organică, ceea ce este interzis;
  3. Este emisă cu încălcarea art 5 și 40 din legea nr. 346/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care specifică faptul că doar ministrul apărării are dreptul să emită legi în domeniul apărării, încălcându-se totodată și principiul Autonomiei prevăzut de art 2 din legea 223, principiu ”bazat pe organizarea, conducerea și administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale”;
  4. Nu există în această ordonanță avizul și nici punctul de vedere al M.Ap.N.
  5. Militarii sunt discriminați față de civili, prin faptul că lor nu li se mai actualizează pensiile. În mod samavolnic, termenul ”ACTUALIZARE” din conținutul original al legii 223/2015, a fost schimbat, înlocuit, interpretat, distorsionat, dar menţinut în conţinutul art. 59 unde, de fapt, inlocuieşte termenul ”INDEXARE”, deși sunt termeni diferiți iar legea 263, ca și legea 223 fac distincție clară între aceste noțiuni. Practic militarii nu mai au nici actualizare nici indexare;
  6. Militarii sunt discriminați față de civili și prin faptul că indexarea cu rata inflației, (transformată abuziv în actualizare), la militari se face ”cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea” în vreme ce la civili, pe legea 263, indexarea se face la ”Valoarea punctului de pensie, care se majorează anual cu 100% din rata medie anuala a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reala a câstigului salarial mediu brut realizat.”
  7. Se încalcă principiul egalității stipulat în legea 223/2015, pentru că prin anularea actualizării pensiilor la creșterea salariilor activilor, se mențin diferențele dintre pensii, funcție de anul ieșirii la pensie, ajungându-se la inechități crase, pe care actualizarea le-ar fi nivelat în timp. Asta în condițiile în care legea 223/2015 are la bază principiul egalității, ” prin care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege”;
  8. Se încalcă însuși principiul sacru al ”recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei” prevăzut la art 2 al Legii 223/2015 și care a stat la baza emiterii acestei legi;
  9. Încălcând toate aceste legi, prevederi, Constituția însăși, care consfințește egalitatea de șanse și dreptul asupra proprietății, căci pensia este un drept fundamental al omului, se încalcă și principiul predictibilității normelor juridice pentru că se emit legi care astăzi sunt date iar mâine încălcate, modificate, zdrobite, desfigurate de chiar cei care le-au emis.
  10. Chiar dacă a fost retrimisă la comisii pentru un nou raport, OUG 59/2017, nu poate fi supusă votului Parlamentului, deoarece se află pe masa Curții Constituționale.







Trimiteți un comentariu